Voronin şi Popuşoi au imunitate încă cel puţin o săptămână

Deputaţii Vladimir Voronin şi Anatolie Popuşoi rămân cu imunitate parlamentară până cel puţin la sfârşitul săptămânii, când Procuratura Generală trebuie să vină în faţa Comisiei juridice, numiri şi imunităţi a Parlamentului cu materiale suplimentare, transmite Info-Prim Neo. Preşedintele comisiei, deputatul AMN Ion Pleşca, a declarat că Procuratura are la dispoziţie două zile în care să răspundă la anumite întrebări şi să prezinte materiale suplimentare în cazul celor doi deputaţi. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat la ieşirea de la şedinţa Comisiei că este mulţumit de rezultatul discuţiilor, „a fost o discuţie bazată pe principiile legii, civilizată şi profesionistă”. Dovezile aduse sunt insuficiente pentru a lua o decizie atât de importantă, a spus fostul preşedinte al Republicii Moldova. ,,Această problemă este foarte serioasă, mai ales pentru mine, nu ca deputat, dar ca fost preşedinte. Aceasta este mai mult ca retragerea imunităţii, este discreditare pentru toată viaţa şi tot ceea ce am făcut şi ce trebuie să fac pentru partid şi pentru ţară”, a subliniat Vladimir Voronin. În opinia fostului şef de stat, dosarul care i s-a deschis pentru neglijenţă în serviciu este la comandă. Referindu-se la acuzaţiile aduse lui Anatolie Popuşoi, liderul comunist a remarcat că din anul 1997 şi până în 2009 au fost încheiate peste 500 contracte de arendă a pădurii, iar de la începutul actualei guvernări au fost date în arendă peste 150 de fâşii de pădure şi doar într-un singur caz Procuratura s-a autosesizat. Vladimir Voronin are deschis dosar penal, fiind acuzat de procurori de neglijenţă în serviciu în timpul exercitării mandatului de şef de stat, soldată cu moartea unei persoane în timpul evenimentelor din 7 aprilie, devastarea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei şi alte urmări grave. Anatolie Popuşoi este suspectat de gestionarea frauduloasă a circa 80 de milioane de lei şi facilitarea privatizărilor ilicite de pădure de către fostul şef de stat. Cei doi riscă să-şi piardă imunitatea dacă Comisia juridică, numiri şi imunităţi va aviza pozitiv demersul Procuraturii Generale, iar plenul Parlamentului îl va susţine cu majoritate simplă de voturi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.