„Acest demers al comuniștilor dornici de revenirea la metodele bolșevice ne face să rămânem în așteptarea manifestării noilor culori neoimpresioniste ale luptei politice din țara noastră...”
---
Nicio ocazie ratată pentru deplângerea comunismului
Au trecut mai bine de două luni de zile de la comemorarea centenarului defunctei URSS. Așteptările comuniștilor moldoveni privind refacerea imperiului sovietic în ajunul centenarului URSS, sub sloganul „Uniunea Reînviată – calea spre mântuirea popoarelor frățești!”, s-au năruit. În consecință, patosul restaurației sovietice s-a transformat într-o farsă – raliului automobilistic, dedicat centenarului. Dezamăgiți de eșecul multașteptatei restaurații sovietice, comuniștii s-au apucat de scoaterea de la naftalină a miturilor sovietice, reluând răspândirea acestora și amenințarea cu utilizarea metodelor staliniste în calitate de ghid practic. Acest trend al politicii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) merită a fi monitorizat. Vorba e că el pune în evidență atât efectele propagandei mincinoase a comuniștilor, cât și dogmatismul degradant, care au ajuns, deopotrivă, să provoace prilej pentru hohote de râs, la distanță de zeci de mii de kilometri, de la râul Bâc din Republica Moldova, până în Piața Tiananmen din Republica Populară Chineză (RPC).
Cea mai recentă perlă propagandistică a PCRM este dedicată congresului al X-lea al partidului bolșevicilor sovietici, din 8-16 martie 1921, care a decis aprobarea unui compromis temporar privind renunțarea la politica economică bolșevică – comunismul de război, în favoarea așa-zisei noii politici economice (NEP), având la bază elemente ale economiei de piață. De fapt, compromisul a fost impus de răscoalele țărănești, care au izbucnit instantaneu într-un șir de regiuni ale Rusiei sovietice. Din păcate, țăranii ruși, care constituiau aproximativ 80% din populația țării, au înțeles prea târziu că lozinca bolșevică: “Pământul - țăranilor!” a fost cea mai perfidă minciună posibilă, o adevărată capcană pentru cei mulți și necăjiți.
Respectiv, revoltele țăranilor au fost înecate în sânge de către armata roșie. Anume în luptele împotriva țăranilor revoltați și-au șlefuit măiestria militară legendarii comandanți ai armatei roșii – Tukhachevsky, Frunze, Budyonny, Yakir, Uborevich, Kotovsky, Golikov, Zhukov, Yagoda, Ulrikh și mulți alții, cea mai mare parte a cărora a fost nimicită, la rândul ei, în timpul terorii staliniste din anii 1937-1938. Și iată că actualmente, știind despre nimicirea fizică a milioane de oameni, comuniștii moldoveni elogiază geniul liderului bolșevic, Vladimir Lenin, pentru a recurge la un compromis pentru salvarea unui regim totalitar, Mai mult, PCRM insistă că metodele bolșevice privind NEP-ul ar fi aplicabile situației actuale din Republica Moldova!
Izvorul nesecat al minciunilor comuniste...
O altă manipulare nerușinată a comuniștilor moldoveni este legată de afirmația precum că datorită NEP-ului, către anul 1929 economia URSS fusese ridicată la un nivel de două ori mai mare decât în 1913. De fapt, datele statistice arată că în 1929 PIB-ul URSS pe cap de locuitor, după colapsul din perioada 1918-1924, abia l-a egalat pe cel din 1913, din Rusia țaristă. În acest context, este de reținut cel mai important lucru – reconstrucția industrială a URSS a cunoscut o creștere puternică după acceptarea cooperării cu marii industriașii americani și europeni – Albert Kahn, Henry Ford etc., la care au participat zeci de mii de ingineri și tehnicieni din SUA și Europa. Prețul industrializării sovietice a fost recurgerea la holodomor – confiscarea produselor populații rurale pentru achitarea costurilor industrializării: “În contextul anilor de foamete din istoria Rusiei, particularitatea foametei din 1932-1933 constă în faptul că a fost prima foamete organizată din istoria sa, când factorul politic a fost decisiv și a dominat toți ceilalți factori…”
Vorbind despre realizările URSS, propagandiștii comuniști preferă să ne vorbească despre succesele colectivizării, industrializării și cele ale militarizării, evitând să vorbească despre nivelul de trai al cetățenilor sovietici. De ce? Fiindcă studiile sociologilor și economiștilor atestă că valoarea calorică a alimentației unui muncitor înaintea revoluției din 1917 a egalat-o pe cea din URSS abia la sfârșitul anilor 50 și începutul anilor 60 ai secolului XX. Cine nu crede concluziilor oamenilor de știință își pot aminti de revolta din 1962 a cetățenilor înfometați din orașul sovietic, Novocercassk, care a fost înecată în sânge, evident cu participarea unităților armatei sovietice. Cei care cred că evenimentele din Novocerassk au fost un caz singular ar trebui să-și amintească că problema deficitului alimentelor în URSS a fost una cronică.
Evident, nu poate fi întâmplător că peste tocmai 20 de ani după evenimentele din Novocercassk, autoritățile supraputerii militare globale – URSS, s-au văzut nevoite să adopte așa-zisul Program alimentar: „La 24 mai 1982, plenara Comitetului Central al PCUS a adoptat Programul Alimentar. Scopul său principal a fost depășirea deficitului. Producția produselor alimentare a devenit subvenționată în mod cronic de către stat, iar ritmul de creștere a PIB a rămas serios în urma ritmului de creștere a masei monetare. Politica de limitare artificială a prețurilor a dus la o penurie de mărfuri. Uniunea Sovietică a devenit unul dintre principalii importatori de grâu și carne ai lumii. Programul alimentar a declarat că până în 1990 penuria de alimente va fi eliminată. Cu toate acestea, chiar și atunci, mulți economiști au numit aceste planuri nerealiste”. Acest lucru este afirmat nu de dușmanii de clasă, ci de oficiosul RIA-Novosti!
În contextul celor menționate, este important să reținem că, de fapt, din primele zile de la edificarea URSS și până la colapsarea acesteia, alimentarea noii clase conducătoare a URSS – nomenclatura comunistă, și a restului poporului a fost una diferențiată. Despre asta poate afla oricine chiar din opera marelui scriitor sovietic, laureatului Premiului Nobel, Boris Pasternak, care în renumitul său roman Doctor Jivago descrie cu lux de amănunte cum, încă în 1918, eroul principal – doctorul Jivago, intelectualul rus chinuit de adversitățile sorții, ia cunoștință de fermecătorul spețpaiok (pachetul alimentar) destinat alimentării conducătorilor și adepților puterii bolșevice (cei interesați de împrospătarea memoriei pot viziona epizodul 7 al renumitului film Doctor Jivago).
În contextul celor menționate, este de remarcat suplimentar că istoria URSS poate fi studiată mult mai lesne prin intermediul bancurilor și anecdotelor, care sunt extrem de instructive! De exemplu, referitor la unitatea partidului comunist și a poporului sovietic, lozinca oficială afirma că: “Poporul și partidul sunt uniți!”, în timp ce creația populară introducea corecție importantă: “Poporul și partidul sunt uniți, diferite sunt doar magazinele!“(«Народ и партия едины, различны только магазины»). De aceea, nu este deloc întâmplător regretul comuniștilor moldoveni pentru paradisul pierdut.
Cum s-a ajuns la confundarea neo-imperialismului cu neoimpresionismul?
Comuniștii moldoveni nu sunt doar anacronici, așa cum am arătat mai sus, ei sunt și extrem de lingușitori, dar și șmecheri sau poate chiar agramați. Astfel, pe scena politică din țară, în funcție de aflarea la guvernare sau în opoziție, PCRM s-a comportat ca o adevărată giruetă politică, fără niciun fel de scrupule morale sau doctrinare. Pe de altă parte, lingușirile comuniștilor moldoveni pe lângă Partidul Comunist Chinez (PCC), care ar împărtăși aceeași doctrină marxist-leninistă, au devenit proverbiale. Într-adevăr, liderul PCRM, Vladimir Voronin, nu scapă nicio ocazie de a-i felicita pe liderii RPC, așa a fost, de exemplu, în 2017 și mai recent, în 2022, etc. În ultimul său mesaj către liderul PCC, Voronin, pe lângă lucruri de rutină, precum: “În numele comuniștilor moldoveni, vă felicit pentru realegerea în funcția de președinte al Republicii Populare Chineze”, nu se poate abține de la laudele lingușitoare: „Sub conducerea dumneavoastră, China a devenit cea mai mare putere economică și tehnologică de pe planetă. De-a lungul anilor, China a reușit să depășească sărăcia. Inițiativele dumneavoastră „O centură - o cale” și „Umanitate cu un destin comun” reprezintă o provocare la adresa neoimpresionismului și neocolonialismului, susținut de Occidentul capitalist”.
Cineva ar putea spune că în mesajul lui Voronin s-a strecurat o simplă greșeală tehnică ,fiind vorba despre neo-imperialism, nicidecum despre neoimpresionism. Chiar dacă-i așa, oricum, asta nu poate servi drept scuză, fiindcă se poate crede că e vorba despre aluzii la efectele nefaste ale fenomenului gerontocrației comuniste. Evident, afirmația lui Voronin nu e o crimă, poate fi o simplă greșeală, numai că consecințele acesteia pot fi mai grave decât cele ale crimei.
S-ar putea însă să nu fie vorba despre o greșeală. Lingușeala voronistă ar putea fi una bine gândită. Într-adevăr, să vorbești actualmente, când Rusia desfășoară un război imperialist în Ucraina, despre neo-imperialism este nepotrivit pentru PCRM-ul visător la refacerea imperiului sovietic. Pe de altă parte, liderii RPC știu foarte bine ce înseamnă să condamni neo-imperialismul, fiindcă au condamnat cândva hegemonismul URSS. S-a întâmplat exact în ajunul reluării cooperării Chinei cu principalele state capitaliste, cooperare care tocmai a condus la transformarea RPC într-un adevărat gigant economic și tehnologic. Atunci, la sfârșitul anilor 70 ai secolului trecut, URSS a fost desemnată drept „inamicul nr.1”, fiind promovată doctrina „frontului internațional unit împotriva hegemonismului sovietic”. Conceptul frontului unit sugera că „Statele Unite, China, Japonia, Europa de Vest și alte țări ar trebui să se unească pentru a respinge hegemonismul sovietic”. Apropos, hegemonismul sovietic nu este altceva decât versiunea comunistă a imperialismului.
Anume în această situație delicată, s-a manifestat plenar opțiunea principială a PCRM – lingușirea pe lângă China, pe de o parte, și evitarea condamnării neo-imperialistă rusesc, pe de altă parte. În această situație delicată, s-au dovedit a fi de mare utilitate tehnicile neoimpresioniste, utilizate pentru a da culoare specială statului PCRM cu fundul în două luntre. Nu ne rămâne decât să sperăm că tovarășii chinezi au un dezvoltat simț al umorului și reacționează adecvat – cu hohote de râs, la efectele neoimpresionismului comuniștilor moldoveni. (Pentru istorie, dar și pentru orice eventualitate screenshot-ul mesajului lui Voronin a fost salvat).
Concluzii
Ar fi trist dacă n-ar fi hazliu, însă suntem cu toții martorii ofertei revanșarzilor comuniști, octogenari, de a salva Republica Moldova din “Impasul economic… cu eforturile, comuniștilor (și cine altcineva?)… PCRM va face față, cu siguranță, experiența istorică, inclusiv cea dobândită în implementarea Noii Politici Economice de la începutul anilor ‘20 ai secolului trecut, servește drept garanție în acest sens. Acest demers al comuniștilor dornici de revenirea la metodele bolșevice ne face să rămânem în așteptarea manifestării noilor culori neoimpresioniste ale luptei politice din țara noastră.
