Preşedinţii Partidului Liberal-Democrat şi Partidului Comuniştilor s-a întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute pentru a discuta despre alegerea şefului statului. Dacă Vlad Filat susţine că întrevederea a avut loc sâmbătă, Vladimir Voronin a declarat presei că s-a văzut cu liderul liberal-democrat duminică. Ziua în care a avut loc întâlnirea nu este singura nepotrivire în declaraţiilor celor doi lideri de partide. Vladimir Voronin afirmă că Vlad Filat a lăsat să se înţeleagă că ar fi de acord cu alegerea unui preşedinte apolitic. În acelaşi timp, preşedintele PLDM spune că mesajul transmis este că decizia legată de şeful statului va fi examinată şi luată în cadrul alianţei de guvernare, transmite Info-Prim Neo.
„Cu prim-ministrul Filat ne-am întâlnit şi am discutat despre alegerea preşedintelui. S-a subliniat necesitatea de a termina criza politică şi de alege preşedintele. Mai mult, am înţeles că Filat este de acord ca preşedintele să fie neafiliat politic, să nu fie din rândul deputaţilor Parlamentului”, a declarat preşedintele PCRM.
Vladimir Voronin a mai spus că Partidul Comuniştilor nu are un candidat pentru preşedintele ţării „Din partea partidului nostru noi astăzi nu avem concretizată nicio candidatură, absolut, categoric”, a spus Vladimir Voronin. El a mai declarat că o discuţie mai amplă va avea loc atunci când va exista o listă întreagă de candidaţi, inclusiv propuşi de alte partide.
„În linii generale şi comuniştii, şi liberalii, şi democraţii, toţi stau pe aceleaşi poziţii, toţi susţin principiile economiei de piaţă, toţi susţin suveranitatea, independenţa, integritatea Republicii Moldova. Toţi ştiu că viaţa cetăţenilor este foarte urâtă, aşa că aici nu pot exista divergenţe ideologice”, a spus Vladimir Voronin.
La rândul său, Vlad Filat a spus că întâlnirea cu liderul PCRM nu a fost una secretă. „Discutăm foarte mult, despre foarte multe lucruri. Nu am ascuns şi niciodată nu am avut întâlniri prin păduri sau locuri ascunse. Întâlnirile care le-am avut s-au desfăşurat la sediul PLDM, la sediul Guvernului şi o singură întâlnire a fost la sediul PCRM”, a menţionat Vlad Filat.
Premierul a declarat că discuţiile au fost largi, despre buget, despre relaţiile cu Federaţia Rusă, despre vizita de la Bruxelles. „Schimbul de opinii a fost făcut, poziţiile au rămas aceleaşi. Atunci când va fi nevoie să ne expunem asupra candidatului nostru la funcţia de preşedinte vom discuta în Alianţă şi dacă vom avea un consens, vom ieşi şi vom vorbi. Deocamdată, sunt comunicări şi schimburi de păreri”, a spus liderul PLDM.
Întrebat dacă îşi doreşte să devină preşedinte de ţară, Vlad Filat a spus că va accepta acest lucru doar dacă va fi ales de cetăţeni. Vlad Filat a spus că nici premier nu-i place tare să fie, dar această funcţie îi permite să realizeze promisiunile şi obligaţiunile pe care şi le-a asumat faţă de cetăţeni şi alegători.