Voronin îi decorează pe membrii echipajul aeronavei care a aterizat forţat la Timişoara
Preşedintele R. Moldova, Vladimir Voronin, a semnat marţi, 3 martie, decretul privind conferirea de distincţii de stat membrilor echipajului aeronavei SAAB-200 a Companiei „Carpatair”, implicată în incidentul de pe aeroportul Timişoara, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Serviciul de presă al preşedintelui, membrii echipajului au fost decoraţi „pentru înaltul profesionalism şi spiritul de sacrificiu manifestate în situaţia excepţională apărută în timpul efectuării cursei aeriene Chişinău-Timişoara”.
Piloţii Leonid Babivschi şi Iurie Oleacov s-au învrednicit de „Ordinul de Onoare”, iar însoţitoarele de bord Natalia Borozan şi Violeta Ţâbulschi – de Medalia „Meritul Civic”.
Aeronava „Carpatair” care venea de la Chişinău cu 47 de pasageri şi patru membri ai echipajului la bord, a aterizat forţat în dimineaţă de sâmbătă, 28 februarie, la Timişoara. Avionul a survolat oraşul circa o oră şi jumătate pentru a consuma combustibilul şi pentru a elimina astfel pericolul producerii unei explozii la aterizare. Din acelaşi motiv, pista a fost acoperită cu un covor de spumă, pe aeroport fiind declarată stare de urgenţă. Nici o persoană nu a avut de suferit în urma incidentului.
Potrivit primelor concluzii ale specialiştilor români, incidentul s-a produs din cauza unei defecţiuni tehnice la trena de aterizare din faţă şi nu a unei erori umane. Rezultatele finale ale investigaţiilor vor fi făcute publice în câteva luni.
Cei doi piloţi şi două însoţitoare de bord s-au întors la Chişinău la 2 martie, fiind întâmpinaţi ca nişte eroi.