Voronin: Data viitoare pe Lupu îl vom da de pe scări

Preşedintele Partidului Comuniştilor (PCRM), Vladimir Voronin, susţine că deputaţii formaţiunii sale, de opoziţie, îl vor scoate de la locul său din prezidiu şi îl vor da afară pe scări pe spicherul Marian Lupu. Deputatul a făcut referire la incidentul de la şedinţa plenară de joi, 18 octombrie, când paza nu îl lăsat pe politicianul nedeputat, Victor Şelin, să intre în sala de şedinţe a Parlamentului. Deputaţii comunişti i-au luat apărarea, ceea ce a stârnit altercaţii. Paza a procedat astfel la indicaţia preşedintelui legislativului Marian Lupu, notează , transmite Info-Prim Neo. „Data viitoare îl vom scoate pe Lupu de acolo şi îl vom da jos pe scări. Şi nu numai pe Lupu, da pe toţi acei aşa-zişi democraţi. Nu e vorba de Şelin, e vorba de principiu şi de respectarea Constituţiei. În cei 8 ani noi nu am făcut aşa ceva. Cu aşa conducere ca acum sunt posibile incidente şi mai grave decât acesta”, a declarat Vladimir Voronin în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul de televiziune Moldova 1. Liderul comuniştilor a mai declarat că nu are de gând să respecte astfel de legi precum condamnarea regimului totalitar comunist. „Nu vom respecta aşa legi idioate care au ca scop să ne lichideze. Curtea Constituţională nu are timp să se expună asupra sesizărilor noastre deoarece fac reparaţie. Nu e problema în simboluri, este doar un pretext ca să ne înlăture pe noi din viaţa politică”, a subliniat Vladimir Voronin făcând referire la interzicerea prin lege a simbolurilor secera şi ciocanul. Preşedintele PCRM a mai afirmat că se înţelege cu toţi liderii alianţei de guvernământ şi că de câteva ori deja i-a îndemnat să nu facă greşeli, deoarece mai apoi vor trebui să răspundă pentru ele. „Chiar pe Mihai Ghimpu l-am preîntâmpinat că ceilalţi din alianţă au de gând să scape de el, după ce vor primi destule voturi din altă parte”, a spus Vladimir Voronin. Alianţa pentru Integrare Europeană, de guvernământ, a interzis simbolurile comuniste în vara curentă, care nu mai pot fi folosite în scopuri politice de la începutul lunii curente, când legea a intrat în vigoare. Comuniştii au sesizat Curtea Constituţională, dar încă nu au primit un răspuns.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.