Vor fi reziliate contractele cu firmele care au livrat produse necalitative la grădiniţe

Primăria municipiului Chişinău anunţă că toate contractele semnate de subdiviziunile municipale cu agenţii economici vizaţi în ancheta privind fraudarea licitaţiilor pentru asigurarea cu produse alimentare a şcolilor şi grădiniţelor vor fi reziliate, transmite IPN.

Până la sfârşitul anului curent, în instituţiile de învăţământ preuniversitar şi preşcolar din municipiul Chişinău produsele alimentare vor fi livrate de ceilalţi agenţi economici care aveau semnate contracte de achiziţii şi în privinţa lor nu au fost depistate bănuieli privind calitatea produselor. La necesitate, vor fi încheiate contracte cu alţi furnizori.

Totodată, în perioada următoare, Primăria Chişinău va iniţia discuţii publice cu participarea părinţilor şi a reprezentanţilor instituţiilor de învăţământ, privind modul de alimentare a copiilor în şcoli şi grădiniţe, dar şi pentru a iniţia o reformă în domeniu.

Săptămâna trecută au fost reţinute 16 persoane, dintre care nouă funcţionari din cadrul direcţiilor municipal de educaţie. Acestea sunt bănuite de trucarea licitaţiilor la procurarea produselor alimentare pentru şcolile şi grădiniţele din Chişinău, iar ca urmare au existat şi cazuri în care copiii au consumat produse necalitative şi au ajuns la spital cu intoxicaţii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.