Vom convinge oamenii să voteze împotrivă la referendum, Igor Dodon

Liderul Partidului Socialiştilor (PSRM), Igor Dodon, a declarat că dacă liderii alianţei de guvernământ vor decide organizarea referendumului constituţional şi va lichidat pragul de validare a acestuia, atunci socialiştii îi vor convinge pe oameni să iasă la vot, dar să opteze pentru răspunsul „împotrivă”, transmite Info-Prim Neo. Igor Dodon a menţionat, în cadrul emisiunii „Fabrica” de la Publika TV, că unica posibilitate de a alege preşedintele republicii este cea cu voturile deputaţilor din Parlament. „Sunt două căi pentru depăşirea crizei politice: sau alegerea preşedintelui în Parlament, sau alegeri parlamentare anticipate. Alte căi şi aşi din mâneci nu pot avea loc. Un candidat apartinic - aceasta e unica soluţie”, a subliniat socialistul. Dodon spune că liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, vrea să fie spiker şi că nu este capabil să negocieze. „Miza comuniştilor este incapacitatea lui Ghimpu de a negocia. Unica lor şansă sunt alegerile anticipate, iar liderul liberal trebuie să spună foarte clar că îl interesează doar funcţiile şi nu interesele statului. Pe 4 noiembrie 2011 (când a părăsit PCRM împreună cu alţi doi membri – n.r..), noi am mers la un risc enorm, dar nu am cerut funcţii şi nici nu cerem”, a declarat preşedintele Partidului Socialiştilor. Liderul socialistilor a propus ca următoarea şedinţă de negocieri cu participarea sa şi a liderilor AIE să fie prezentată în direct „ca să vadă lumea cine şi ce doreşte”. Igor Dodon a accentuat că dacă în următoarele zece zile nu începe procedura de alegere a preşedintelui, socialiştii vor declanşa pregătirile pentru alegeri anticipate. „Pe 16 februarie trebuie să numim data alegerilor preşedintelui. După rezolvarea acestei probleme, putem trece la modificarea Constituţiei”, a specificat Dodon. Liderii alianţei de guvernământ au anunţat anterior că va fi organizat un referendum constituţional pentru modificarea Constituţiei, astfel încât să fie deblocată procedura de alegere a preşedintelui ţării. Potrivit lor, proiectul legii privind modificările Constituţiei urmează să fie prezentat până la începutul sesiunii parlamentare de primăvară-vară, aceasta fiind preconizată pentru 16 februarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.