Guvernul a aprobat proiectul de lege privind energia electrică, transmite IPN. Proiectul vine să transpună directivele UE pentru implementarea Pachetului III Energetic. Astfel, noile amendamente definesc rolul, obligațiile şi responsabilitățile autorităților competente, precum şi a funcțiilor, obligațiilor şi a drepturilor operatorului de transport în sistem, ale operatorilor de distribuție, producătorilor, furnizorilor şi consumatorilor de energie electrică pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu energie electrică şi buna funcționare a sistemului electroenergetic.
Potrivit proiectului, pentru evitarea interferării intereselor întreprinderilor care acordă accesul la reţelele electrice de transport sau de distribuție cu unul dintre producătorii sau furnizorii de energie electrică, este necesar ca acestea să fie independente, în primul rând din punct de vedere decizional, de întreprinderile de producere sau furnizare a energiei electrice. În acest sens, pentru a asigura accesul eficient şi non-discriminatoriu la reţea este necesar ca reţelele electrice de transport şi de distribuție să fie gestionate prin intermediul unor entități distincte din punct de vedere juridic şi independent, unde există întreprinderi integrate pe verticală.
Transpunerea în legislaţia naţională şi implementarea principiilor comunitare din pachetul energetic III va contribui la continuarea reformei sectorului electroenergetic, iniţiată prin adoptarea Legii cu privire la energia electrică în vigoare şi va contribui la instituirea, în perspectivă, a unei pieţe de energie electrică concurenţiale în cadrul căreia consumatorii finali vor putea beneficia de dreptul de a li se furniza energie electrică de un furnizor la alegere, la preţuri negociate şi rezonabile, în condiţii de calitate şi de eficiență şi cu respectarea principiului securităţii în aprovizionarea cu energie electrică.