Voluntarii războiului de la Nistru se adresează guvernării ţării
Uniunea Voluntarilor din Republica Moldova se adresează preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu, şi prim-ministrului Vlad Filat să adopte proiectul Legii cu privire la statutul juridic al voluntarilor de război, pe care l-au înaintat de mai multe ori Guvernului şi Parlamentului. Dacă adresarea va rămâne fără răspuns, voluntarii spun că vor purcede la acţiuni de protest.
Preşedintele uniunii, Sergiu Caracai, a declarat pentru Info-Prim Neo că Legea cu privire la statutul juridic al voluntarilor de război vine să definească identitatea acestora, conţinutul politicii sociale şi formele de protecţie a voluntarilor.
Uniunea Voluntarilor mai solicită să fie întreprinse măsuri pentru responsabilizarea organelor administraţiei publice locale şi instituţiilor faţă de participanţii la războiul de la Nistru. „Să se întreprindă măsuri concrete pentru revizuirea componenţei întregului detaşament de luptători, în scopul delimitării participanţilor de război din partea Ministerului de Interne, Armatei Naţionale şi voluntarilor”, se menţionează în adresarea către conducerea de vârf. O altă solicitare este ca ziua de 19 iunie să fie declarată „Ziua comemorării celor căzuţi în luptele pentru independenţa şi integritatea ţării”.
Sergiu Caracai, susţine că adresarea către conducere vine ca reacţie la declaraţiile generalului Ion Costaş, care a spus recent, în cadrul unei emisiuni radiofonice, că voluntarii nu au avut niciun rol în acest conflict. „Prin aceste afirmaţii false şi insultătoare domnul Costaş induce în eroare întreaga populaţie şi mai ales generaţia tânără, care urmează a fi educată în spiritul patriotismului. Acest Costaş este un trădător în realitate şi noi îl vom trage la răspundere”, a declarat Sergiu Caracai.
Adresarea a fost adoptată în cadrul şedinţei Consiliului Uniunii Voluntarilor, la 23 martie, fiind susţinută de 5600 membri.