Volumul remitenţelor este în creştere
Volumul mediu al remitenţelor pentru un migrant a crescut pe parcursul ultimelor 12 luni de la 1296 dolari la 1848 dolari (în termeni nominali), arată un studiu al gospodăriiilor casnice prezentat la 18 decembrie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Migraţiei, transmite Info-Prim Neo.
Ion Jigău, director CBS – AXA – instituţia care a efectuat cercetarea – a explicat creşterea volumului remitenţelor prin faptul că tot mai mulţi migranţi obţin experienţă pe piaţa forţei de muncă în ţara de destinaţie şi câştigurile lor se îmbunătăţesc.
Volumul total de remitenţe pentru 2008 se anticipează la peste 2 mlrd dolari, ţinînd cont de creşterea continuă a acestora pe parcursul primelor nouă luni ale anului în curs. Fiind convertit în lei moldoveneşti şi ajustat la rata inflaţiei, acest volum de remitenţele a sporit cu 8% faţă de 2007. În raport cu PIB, remitenţele au rămas mai mult sau mai puţin stabile, la nivel de circa 35%.
Jigău a spus că datele studiului denotă că din 2006 au plecat peste hotare şi s-au stabilit acolo peste 100 mii de persoane. Numărul migranţilor care planifică în final să rămână peste hotare a înregistrat o reducere uşoară, de la 15,6% în 2006 la 14% în 2008. O scădere mai mare este înregistrată în Chişinău, de la 43,2% la 32,4%. Cifra rămâne aproape constantă (11%) în zonele rurale
Numărul total al migranţilor a crescut până la 340 mii persoane până la mijlocul anului 2007 şi se menţine aproximativ la la acelaşi nivel în trimestrul al patrulea al anului 2008. Cu începere din 1999, devierile de la un an la altul creşteau constant cu 50 mii de muncitorilor migranţi.
Circa o treime din migranţi se află ilegal în ţara lor de gazdă. Statutul de şedere ilegală pare să devenit mai răspândit în ţările CSI, în timp ce în UE şi alte ţări de destinaţie situaţia s-a îmbunătăţit. Dintre persoanele calificate migranţi în 2006 şi care nu aveau pe atunci permis de şedere, 65% au fost legalizaţi, datorită campaniilor de legalizare desfăşurate în unele ţări europene, inclusiv în Italia şi Spania.
Cota gospodăriilor casnice, care au cont bancar curent, potrivit studiului, a crescut din 2006 până în 2008 până la 12 % în familiile cu migranţi şi 8% în cele care nu au migranţi
Circa 23 % din migranţi sunt dispuşi să doneze fonduri pentru reabilitarea lăcaşelor de cult , pentru proiecte de educaţie şi infrastructură. Dar în Moldova nu există instituţii sau fonduri speciale de coparticipare, ce ar servi drept vehicul pentru donaţii.
Potrivit studiului, diferenţele de salarii şi de condiţii de muncă în RM şi în ţările de destinaţe a migranţilor rămân mari. În pofida crizei financiare mondiale, motivaţia moldovenilor de a-şi găsi un loc de lucru peste hotare este puternică.
Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, Moldovenii aflaţi peste hotare au transferat acasă pe parcursul primelor zece luni ale anului curent prin intermediul băncilor din Moldova circa 1,4 mlrd USD. Suma depăşeşte cu 426 mln USD transferurile băneşti din străinătate efectuate în ianuarie - octombrie 2007 şi cu 181 mln USD pe cele efectuate pe parcursul întregului an 2007 (1,218 mlrd).
Conform unui raport al Băncii Mondiale, Moldova se plasează în 2008 pe locul doi după cota remitenţelor raportate la Produsul Intern Brut (PIB) – 38,3%. Acum un an cota era de 27%.