Volumul consumului energiei electrice pe parcursul ultimilor cinci ani a crescut anual cu 7-8%
Volumul consumului energiei electrice pe parcursul ultimilor cinci ani a crescut anual cu 7-8%, iar pierderile în reţelele electrice de distribuţie (RED) s-au micşorat de la circa 40-45% în 2000, la 13-17% în 2006, a declarat ministrul Industriei şi Infrastructurii, Vladimir Antosii, în cadrul unei întruniri la Guvern, marţi, 9 ianuarie.
Potrivit ministrului, R. Moldova a majorat capacităţile de producţie a energiei electrice în CET-urile autohtone de la 10-15% în 2000, la 30-35% în 2006. Dacă până în 2001 în RM se practicau deconectări de circa 10-14 ore pe zi, începând cu 2002 consumatorii sunt aprovizionaţi cu energie electrică 24 din 24 ore.
Prim-ministrul Vasile Tarlev a declarat că în anul curent Guvernul intenţionează să majoreze capacităţile de producere a energiei electrice proprie la 90% din necesităţi. Premierul a dispus crearea unei comisii speciale care va efectua inventarierea tuturor RED şi va elabora un plan de remediere a situaţiei.
Premierul a mai solicitat autorităţilor de resort să finalizeze consultările cu experţii Uniunii Europene asupra Strategiei energetice a RM pe termen lung şi să intensifice demersurile diplomatice în adresa instituţiilor europene în vederea obţinerii statutului de membru cu drepturi depline al Comunităţii energetice a Europei de Sud-Est.