Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Radojko Bogojevic, a venit pentru prima dată în Republica Moldova. După întrevederea cu vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, ambasadorul OSCE a declarat că va face tot ce îi stă în puteri pentru a menţine pacea între malurile Nistrului, transmite IPN.
„În acest mandat, pe parcursul următorilor doi ani, voi face tot ce îmi stă în putere pentru a face viabile negocierile în formatul 5+2. Mandatul meu este să menţinem pacea, să menţinem dialogul politic, să găsim o posibilitate pentru a decide statutul special pentru regiunea transnistreană”, a spus ambasadorul.
Eugen Carpov a comunicat că s-au stabilit priorităţile pentru perioada imediat următoare, s-a discutat despre proiectele propuse pentru prima rundă de negocieri pentru acest an, care este planificată pentru sfârşitul lunii februarie.
Miercuri, 29 ianuarie, Radojko Bogojevic va efectua o vizită la Tiraspol, unde se va întâlni cu liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk, şi negociatorul principal, Nina Ştanschi. Pe 30 ianuarie, ambasadorul OSCE se va întâlni cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, precum şi cu reprezentanţii societăţii civile. Tot în această zi, împreună cu şefa Misiunii OSCE în Moldova, Jennifer Brush, vor susţine o conferinţă de presă.