Vladimir Voronin speră ca în viitorul Parlament să fie prezenţi şi compatrioţii din Transnistria

Preşedintele Vladimir Voronin speră că toţi vor depune eforturi maxime pentru ca în următorul Parlament care se va întruni în anul jubiliar, anul aniversării a 650 de ani de la întemeierea statului moldovenesc (2009), să fie reprezentaţi şi compatrioţii din Transnistria. Această declaraţie el a făcut-o în cadrul întrevederii cu reprezentanţii corpului diplomatic acreditat în R. Moldova Şi dialogurile de la Bruxelles, şi întâlnirea de la Moscova vin să confirme, într-o măsură din ce în ce mai mare că, în sfârşit, s-a reuşit identificarea unui aspect decisiv pentru realizarea înţelegerii reciproce în procesul soluţionării acestei problemei transnistrene, a declarat preşedintele Vladimir Voronin. Esenţa lui constă în faptul că reglementarea transnistreană este un proces în care ţările şi mediatorii investesc nu atât aşteptările lor politice, cât aşteptările lor morale, ideile lor cele mai bune privind unificarea echitabilă a ţării, a explicat el. Voronin a apreciat drept o realizare incontestabilă a anului trecut apropierea la maximum a poziţiilor tuturor participanţilor la procesul de negocieri în problema reglementării transnistrene. Este extrem de important faptul că Federaţia Rusă, Statele Unite, Uniunea Europeană, OSCE şi Ucraina pornesc de la ideea că acest conflict cronicizat nu poate fi soluţionat decât pe baza suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Moldovei, a menţionat şeful statului. Printre succesele înregistrate anul trecut de R. Moldova, Voronin a mai menţionat semnarea Acordului dintre Moldova şi Uniunea Europeană privind facilitarea regimului de vize şi readmisie, deschiderea Centrului Unic de Vize al Uniunii Europene în Moldova, decizia Uniunii Europene de a acorda ţării noastre preferinţe comerciale autonome, etc. Referindu-se la perspectivele pentru anul curent, Preşedintele a menţionat că acesta constituie prologul alegerilor parlamentare ordinare. Luptele politice interne trebuie să demonstreze devotamentul întregii clase politice faţă de standardele democratice şi faţă de independenţa Moldovei, a declarat Voronin arătându-se convins că, în pofida deosebirilor de opinii şi idei, partidele politice din Moldova vor putea să facă dovada devotamentului lor faţă de popor, faţă de ţară, faţă de perspectiva ei europeană. În al doilea rând, acest an reclamă de la Moldova noi eforturi în vederea modernizării europene, aceste eforturi urmând să fie concentrate în primul rând asupra perfecţionării justiţiei, asupra consolidării drepturilor omului şi a garanţiilor lui sociale şi cetăţeneşti. În al treilea rând, principala sarcină a anului este, totuşi, realizarea reunificării ţării, a mai declarat Vladimir Voronin.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.