Procurorii care nu au făcut cercetările necesare pe cazul „furtului miliardului” trebuie să fie eliberați din funcții și trași la răspundere. De această părere este președintele Partidului Comuniștilor, Vladimir Voronin. În opinia lui, nu doar cei care au furat nemijlocit banii, dar și procurorii care nu și-au făcut treaba trebuie să răspundă în fața legii. Declarația a fost făcută la emisiunea „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.
„Dacă direct n-a pus mâna pe bani, dar n-a făcut ceea ce trebuie conform misiunii lui, clar lucru că trebuie să-și facă griji, oricine care a fost în timpul acesta la conducere la Procuratură, în organele respective. Toate accentele nu trebuie puse doar pe Procuratură, sunt mai multe instituții ale statului care se numesc organe de securitate a statului și trebuiau să aibă grijă de ce se întâmplă în țară”, consideră comunistul.
Vladimir Voronin susține că vrea să creadă că lucrurile o iau în direcția care trebuie, referindu-se la ultimele activități ale comisiilor parlamentare, dar și ale procurorilor în ceea ce privește frauda bancară. Totodată, liderul comuniștilor consideră că un politician care nu ar avea nimic de ascuns nu ar trebui să fugă din țară pentru că activitatea politicianului nu se încheie în momentul în care a ajuns în opoziție sau i-a expirat mandatul.
Ieri, Alexandru Slusari, președintele Comisiei de anchetă pentru investigarea fraudei bancare, a anunțat că în raportul Kroll, numele lui Vlad Plahotniuc figurează ca principalul beneficiar al furtului miliardului. Un alt beneficiar menționat de parlamentar este fostul premier Vlad Filat și persoane din anturajul acestuia, care apar în raportul Kroll cu sumele și tranzacțiile efectuate cu banii proveniți din frauda bancară. De asemenea, în raportul Kroll mai apar Ilan Șor, Marina Tauber, Reghina Apostolova, Iurie Fotescu, Petru Lucinschi, Gabriel Stati și Olga Bondarciuc, notară care a prestat servicii pentru ex-liderul PDM Vlad Plahotniuc.