Vladimir Voronin pleacă la Moscova după ce a revenit de la Bruxeless
Preşedintele Vladimir Voronin are programată, pentru 22 iunie, o vizită la Moscova. În contextul acesteia, el a discutat cu Javier Solana, Înaltul Comisar al Uniunii Europene pentru Politica Externă şi de Securitate perspectivele reglementării transnistrene, fiind examinată poziţia R. Moldova.
Preşedinţia nu oferă mai multe detalii privind vizita şefului statului la Moscova. Serviciul de presă al acestei instituţii anunţă că Solana şi Voronin s-au referit la oportunităţile extinderii cooperării RM cu UE în cadrul Politicii Europene de Vecinătate.
Totodată, potrivit cotidianului rus “Kommersant”, „Rusia este hotărâtă să rezolve problema Transnistriei, la fel şi Voronin. Noi susţinem optimismul său”.
Aceasta ar fi cea de-a doua întâlnire a celor doi şefi de stat în decurs de două săptămâni. Eforturile emisarului rus Iuri Zubakov, care a efectuat numeroase vizite la Chişinău în ultimele şase luni, au dus la o apropiere între Moscova şi Chisinau, scrie “Kommersant”.
Vladimir Voronin pleacă în capitala rusă după o vizită la Bruxelles şi Luxemburg, unde a participat la Consiliul de cooperare UE-RM. El s-a întâlnit luni cu Jaap Hoop de Scheffer, secretarul general al NATO, care l-a avertizat că trebuie găsită o soluţie în formatul internaţional de negociere. Şi SUA au solicitat pentru Transnistria o forţă multinaţională.