Partidul Comuniştilor (PCRM) va avea 80 de mandate în viitorul parlament, după alegerile anticipate. Despre aceasta a declarat după şedinţa legislativului din 3 iunie preşedintele în exerciţiu şi spicherul Vladimir Voronin, transmite Info-Prim Neo. Vladimir Voronin s-a arătat convins că partidul pe care îl conduce va obţine şi mai multe voturi în alegerile anticipate. „PCRM niciodată nu şi-a asumat victoria care nu i-a aparţinut”, a declarat Voronin. „Nu a existat nicio tentativă de obţinere a victoriei, de câştigare a voturilor prin modalitatea de a falsifica, de a plăti bani alegătorilor. În alegerile anticipate cetăţenii R. Moldova vor spune, în sfârşit, ce fel de guvernare vor în ţară”, a adăugat liderul PCRM. Vladimir Voronin spune că a ştiut că se va ajunge la alegeri anticipate. „Am înţeles acest lucru din toate acţiunile organizate de opoziţie, din vandalizarea sediilor Parlamentului şi a Preşedinţiei, dar şi din alte măsuri întreprinse”, a menţionat Voronin. El a spus presei că Marin Lupu nu a fost înaintat pentru funcţia de prim-ministrul deoarece Zinaida Greceanâi nu a fost aleasă preşedinte al ţării. „Dacă Zinaida Greceanâi era aleasă preşedinte al ţării, Marian Lupu ar fi fost înaintat ca şi prim-ministrul al R. Moldova”, a declarat Voronin.