Vladimir Voronin: PCRM-ului i-au fost furate 10% din voturi
Comuniştilor le-au fost furate cel puţin 10% din voturi. Aşa arată numărarea paralelă a sufragiilor realizată de staff-ul PCRM, a declarat liderul formaţiunii, Vladimir Voronin, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele comunist a menţionat, luni, la o conferinţă de presă că puterea a admis nu doar la încălcări, dar infracţiuni în timpul procesului electoral, fiind depistate votări multiple, votare enormă pe liste suplimentare, manipulări la secţiile de votare din afara ţării. Procesele verbale îndeplinite de către birourile secţiilor de votare au fost făcute cu neglijenţă.
PCRM nu va organiza acţiuni de protest în masă, dar se va adresa în instanţa de judecată pentru a demonstra fraudele, atunci când numărătoarea paralelă va fi gata şi vor fi colectate probele necesare, a mai spus Vladimir Voronin.
După procesarea a 95,6% din procesele verbale de către Comisia Electorală Centrală, PCRM a acumulat 40,5% din voturi şi ar putea avea 44 mandate în Parlament. Acesta este urmat de PLDM, cu 28,7% din sufragii şi, respectiv, 31 de mandate. Pe locul trei este PDM, care are susţinerea a 12,9% din alegători şi 15 mandate de deputat ultimul care intră în parlament este PL cu 9,3% voturi şi 11 fotolii de deputat.