Vladimir Voronin: Nouă persoane din Serbia şi agenţi ai serviciilor de securitate din România au condus violenţele din Chişinău
Nouă persoane din Serbia şi agenţi ai serviciilor de securitate din România au condus violenţele din Chişinău de la 7 aprilie, a declarat preşedintele R. Moldova, liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais, transmite Info-Prim Neo cu referire la Mediafax.
Potrivit preşedintelui moldovean, cei care au organizat protestele violente de la Chişinău nu erau interesaţi de rezultatele alegerilor legislative din 5 aprilie şi de eventuala falsificare a rezultatelor, ci doreau să profite de moment pentru a organiza o „revoluţie colorată”.
„Acelaşi scenariu ca la Belgrad, Tbilisi, Bişkek şi la Kiev. Aici, la intrare, am fotografiat un iugoslav cu documente ale unei instituţii nord-americane. La 7 aprilie, erau nouă persoane din Serbia care dirijau evenimentele şi agenţi ai serviciilor de securitate din România”, a precizat Voronin. „Avem totul filmat şi putem identifica feţele tuturor fiarelor care au atacat poliţia. Le vom aresta şi le vom judeca. A fost jaf (...). Poliţia a găsit mobilier din Parlament în 18 locuinţe”, a adăugat el.
Preşedintele în exerciţiu a mai acuzat profesorii din instituţii de studii medii şi superioare că au avut un rol foarte distructiv, mai ales la Chişinău, deoarece ei au format „continuatori ai lui (Ion) Antonescu”.
De asemenea, preşedintele Voronin a declarat că România nu poate renunţa la dorinţele sale expansioniste şi nu înţelege că se află în Uniunea Europeană şi că trebuie să respecte unele reguli, astfel că refuză să semneze Tratatul de frontieră.
Integrarea României în Uniunea Europeană a complicat lucrurile pentru cetăţenii moldoveni care vor să călătorească prin Europa ca şi românii, apreciază Voronin. „Eu am spus Comisiei Europene că, odată cu acceptarea României în UE, trebuia să abolească vizele pentru cetăţenii Moldovei şi astfel nimeni nu ar fi cerut paşaport românesc. Oamenii au nevoie de acest paşaport pentru a călători. Dar în UE sunt încăpăţânaţi”, a precizat şeful statului în interviu. Preşedintele moldovean a adăugat că a ridicat de multe ori această problemă în faţa oficialilor europeni şi va insista în continuare.
„În Europa, vrem să mergem prin Bruxelles, nu prin Bucureşti”, a subliniat el. Întrebat ce speră autorităţile de la Chişinău cerând Bruxelles-ului să pună valorile democratice înaintea solidarităţii cu România, Voronin a răspuns: „Nimic bun, în viitorul apropiat. România nu este conştientă că se află în UE şi că trebuie respectate anumite reguli. România nu poate renunţa la dorinţele sale expansioniste şi până acum a refuzat să semneze Tratatul de frontieră şi pe cel privind relaţiile interstatale cu noi”.
În ceea ce priveşte politica proeuropeană a Chişinăului, Voronin a declarat că majoritatea populaţiei sprijină această orientare către integrarea europeană şi numai 2-3 la sută din populaţie protestează, îndrumată de partidele politice. „Le-au băgat în cap că nu sunt comuniştii capabili să îi integreze în Europa şi nici să respecte normele democratice şi să asigure libertatea de informare”, a conchis el.
Mii de persoane au ieşit pe străzile Chişinăului în urma alegerilor legislative de la 5 aprilie, pentru a contesta victoria comuniştilor la scrutin, însă protestele au degenerat marţi în violenţe, iar sediile Preşedinţiei şi Parlamentului au fost devastate.