Vladimir Voronin: Moldova nu este gata pentru a se integra în Uniunea Europeană

Moldova nu este gata pentru a se integra în Uniunea Europeană, deoarece ţara trebuie să ajungă mai întâi la standardele UE. Declaraţia a fost făcută de către liderul PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la postul de televiziune „PRO TV„, transmite IPN.

Potrivit liderului comunist, „Uniunea Europeană nu ar fi o perspectivă rea pentru Republica Moldova, însă „ţara trebuie modernizată”. "Orice ţară, industrie, trebuie să se modernizeze, iar noi trebuie să atingem aceste standard şi să ne ridicăm la acest nivel. Nu am spus despre integrare europeană. Moldova încă nu este pregătită. Poate peste 100 de ani", a declarat fostul şef de stat. Totodată, Voronin a ţinut să precizeze că în anul 2006, când se afla la conducerea statului, Republica Moldova a semnat cu Uniunea Europeană un acord de colaborare asimetric, potrivit căruia ţara noastră putea să exporte în Vest 10 mii de categorii de mărfuri, însă UE nu era în drept să exporte în ţara noastră.

Referindu-se la relaţiile cu România, Vladimir Voronin a spus că „trebuie să avem relaţii bune cu toate ţările, însă fără prostii cum ar fi naţionalismul sau unionismul”.

Întrebat despre pronosticurile electorale ale PCRM, liderul comunist a declarat că este convins că va câştiga alegerile, dar nu va face coaliţie cu nici un partid, chiar dacă nu va câştiga majoritatea parlamentară. În acelaşi context, Voronin a adăugat că toate partidele de stânga, cu excepţia PCRM, fac parte dintr-un proiect bine gândit şi finanţat cu bani grei pentru a nu permite PCRM să câştige majoritatea parlamentară.

Vladimir Voronin a mai declarat că vrea să ajungă la putere pentru a pune capăt celor ce se întâmplă în ţară. "Trebuie de oprit ceea ce se întâmplă în ţară. Ce se întâmplă in Moldova este o tragedie. Aşa că imediat ce vom reveni la putere, vom începe să stârpim corupţii şi bandiţii”, a spus liderul PCRM. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.