Vladimir Voronin: Lupu este naiv dacă crede că va ajunge preşedinte cu ajutorul lui Ghimpu
Vladimir Voronin spune că Marian Lupu este naiv dacă crede că va ajunge preşedinte de ţară cu ajutorul lui Mihai Ghimpu. După ce a părăsit astăzi sala de şedinţe a legislativului împreune cu fracţiunea sa, Vladimir Voronin a spus că s-a convins că nu mai poate avea încredere în PDM, transmite Info-Prim Neo.
Fracţiunea PCRM a părăsit sala de şedinţe a legislativului după ce proiectul propus de deputaţii comunişti, privind demiterea lui Mihai Ghimpu, nu a acumulat suficiente voturi pentru includerea pe ordinea de zi.
Liderul comunist a subliniat că fracţiunea PCRM a venit la şedinţa Parlamentului şi pentru a afla răspuns la întrebarea: Care va fi comportamentul PDM? „PDM a rătăcit electoratul şi pe noi chiar cu poziţiile sale dintr-o parte în alta. Ne gândeam că Lupu a înţeles ce se întâmplă în ţara condusă de Ghimpu. Am aşteptat că va căuta soluţii cu noi, dar am înţeles că PDM este un partid de dreapta, care nu are nimic cu alegătorii şi este preocupat doar de interesele sale”, a declarat Vladimir Voronin.
Potrivit lui Marian Lupu, demiterea spicherului ar duce la instaurarea unui haos în ţară.
„Dimpotrivă, acum ţara se duce în oceanul larg ca un bloc de gheaţă”, a comentat Vladimir Voronin.
Parlamentul s-a întrunit miercuri, 30 iunie, în şedinţă plenară exclusiv pentru a discuta proiectul rectificării bugetului de stat.