Vladimir Voronin: Lipsa PCRM de la guvernare duce la distrugerea statului

Lipsa Partidului Comuniștilor de la guvernare duce la distrugerea statului. Procesele dezastruoase care au început după 2009 sunt continuate de actuala guvernare, care este concentrată în mâinile lui Igor Dodon. Declarația a fost făcută de președintele PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul ședinței Comitetului Central al PCRM, desfășurată astăzi, 14 decembrie, transmite IPN.

Potrivit liderului comunist, rolul PCRM a fost diminuat în societate, deciziile importante în stat fiind luate „de partide mafiote”. Potrivit lui, ultimele alegeri au arătat că cei care au obținut funcții de conducere de la PSRM au făcut-o cu scopul de a-și promova interesele proprii.

Vladimir Voronin a mai spus că, membrii PCRM trebuie să fie văzuți masiv în teritorii, să discute cu oamenii, să împartă ziare și să organizeze proteste atunci când e cazul. Iar motive sunt multe: salariile, pensiile, alocațiile sociale, situația instituțiilor de educație și de sănătate. Astfel, consideră fostul președinte al statului, partidul își va recăpăta imaginea. Vladimir Voronin crede că imaginea PCRM a fost pătată de oponenții politici, iar vina partidului este că nu a reușit la timp să combată această ofensivă.

„Haideți să nu mai găsim argumentare pentru inactivitate, dar să folosim această energie și aceste forțe pentru a lucra cu oamenii. Haideți să ieșim din acest somn letargic. Haideți să ne trezim și să facem ceea ce cunoaștem cel mai bine, să convingem, să explicăm, să demonstrăm. Înafara de noi, nu are cine face asta”, a declarat liderul comunist.

În altă ordine de idei, Vladimir Voronin a spus că „cerințele scăzute ale alegătorilor față de politicieni se reflectă acum în Parlament”. „Nu a fost un organ mai incompetent decât acum. Nu au nici un fel de rezultate, primele trei luni în general nu au lucrat”, a declarat Vladimir Voronin. Scopul PCRM este să învețe oamenii să privească lucid lucrurile, să nu se lase influențați. Politicianul a recomandat membrilor partidului să înceapă a acționa, să meargă prin raioane astfel încât „să fie un partid care se întoarce spre oameni”, a mai spus liderul PCRM.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.