Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor, constată la opoziţia din R. Moldova o schimbare de 180 de grade în actuala campanie electorală. Oponenţii politici ai PCRM au început să vorbească ceva mai mult despre independenţa şi necesitatatea unirii teritoriale a R. Moldova, a spus Voronin la o conferinţa de presă, miercuri, 15 iulie. El a precizat că „aceasta este o consecinţă a eforturilor pedagogice depuse anume de PCRM”, transmite Info-Prim Neo. „Ei (partidele de opoziţie – n. r.) reacţionează nervos la învinuirile de xenofobie, încearcă mai activ să atragă în rândurile alegătorilor lor reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Ca preşedinte în exerciţiu, sunt satisfăcut de faptul că la apelul emoţionant „Să ne apărăm Patria!”, unele partide de opoziţie cu autoritate au răspuns cu un apel similar. Acest fapt ne inspiră încrederea că, în perioada postelectorală, Moldova va evita repetarea evenimentelor din 7 aprilie”, a spus Vladimir Voronin. Liderul PCRM s-a declarat surprins că în actuala campanie electorală partidele de opoziţie nu învinuiesc puterea despre o eventuală fraudare a alegerilor, în timp ce în campania precedentă aceste acuzaţii erau frecvente. Vladimir Voronin a mai constatat că în ţară se constituie în mod evident două forţe politice. „Pe de o parte se află PCRM, care respectă consecvent principiile deschiderii spre integrare în interacţiunea cu Uniunea Europeană şi cu CSI. Pe de altă parte, se află patru forţe radicale de dreapta, care nu văd în stat un apărător al intereselor majorităţii, ci doar, cum se spune, „un paznic de noapte”. N-ai ce-i face, aceasta este logica liberalismului. Şi partidele noastre politice caută să o urmeze în cel mai sârguincios mod”, a spus Voronin. „Cei care consideră inutilă rezistenţa pe care o opun toate instituţiile statului crizei economice şi care îşi văd idealul în situaţia actuală din Ucraina, nu au decât să aleagă partidele conduse de Ghimpu, Lupu, Filat sau Urecheanu”, a declarat liderul PCRM. Vladimir Voronin a afirmat că, după alegerile din 29 iulie, anume Partidului Comuniştilor îi revine iniţiativa dialogului pentru un consens parlamentar şi aici se va insista pe câteva principii. Printre acestea, stabilizarea relaţiilor dinte Moldova şi România. „Noi considerăm că bilanţul acestui proces de negocieri trebuie să fie semnarea de către ţările noastre a tratatului privind frontiera şi a tratatului politic de bază”, a spus Voronin. Despre regiunea transnistreană a spus că se pledează în continuare pentru reintegrarea ţării pe baza acordării unui statut special Transnistriei. Se insistă asupra consolidării neutralităţii şi demilitarizării totale a ţării. Menţinerea şi întărirea parteneriatului R. Moldova cu Federaţia Rusă, precum şi intensificarea eforturilor Moldovei în vederea dezvoltării colaborării mutilaterale în cadrul CSI, este un alt principiu care pentru atingerea consensului parlamentar. Întrebat de ziarişti de cine vrea să apere patria (lozinci ale ale PCRM), Voronin a spus că „patria trebuie apărată de extremişti”. Totodată liderul PCRM a negat faptul că poliţiştii sunt implicaţi în campania electorală, aşa cum susţin mai mulţi oponenţi ai PCRM. „Sunt minciuni pe care voi (ziariştii – n. r.) le creaţi şi le difuzaţi ca să nu rămâneţi fără pâine”, a spus Voronin.