Vladimir Voronin întreprinde astăzi o vizită de lucru la Moscova
Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, va avea luni, 22 iunie, la Moscova, întrevederi cu omologul său rus, Dimitri Medvedev, şi cu prim-ministrul rus, Vladimir Putin, transmite Info-Prim Neo cu referire serviciul de presă al Preşedinţiei.
În cadrul întrevederilor vor fi discutate aspecte vizând stadiul actual al relaţiilor moldo-ruse şi perspectivele dezvoltării raporturilor bilaterale.
„Preşedintele Federaţiei Ruse, Dimitri Medvedev, şi colegul său moldovean vor discuta despre alegerile parlamentare anticipate, preconizate pentru 29 iulie, şi despre reglementarea conflictului transnistrean”, scrie agenţia rusă „Ria-Novosti”, citând surse de la Kremlin.
Programul vizitei include depunerea de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Moscova, cu prilejul a 68 de ani de la atacul armatelor germane asupra celor sovietice.
În seara zilei de 22 iunie, Vladimir Voronin, va reveni în ţară.