Vladimir Voronin îndeamnă cetăţenii să nu se prezinte la urne la 5 septembrie

Referendumul constituţional din 5 septembrie este o continuare a scenariului de acaparare a puterii în Republica Moldova, început la 7 aprilie 2009, este de părere fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, liderul PCRM. Într-o adresare către alegători, Vladimir Voronin îi îndeamnă să nu se prezinte la urne la 5 septembrie, pentru că în caz contrar ar participa la o farsă ruşinoasă, pusă la cale de către liderii Alianţei de la guvernare, transmite Info-Prim Neo. „Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) înţelege că nu mai poate guverna în continuare, din cauza eşecului profesional de care a dat dovadă la un an de guvernare. De aceea, de frică, liderii AIE merg la modificarea Constituţiei, pentru a se ţine la putere cu orice preţ”, spune Vladimir Voronin în adresarea sa în limba rusă, plasată pe pagina web a PCRM, luni, 16 august. „Referendumul nu este al poporului, dar al lui Ghimpu, Filat şi Lupu şi al tuturor care vor să fure dreptul cetăţenilor la alegeri parlamentare anticipate, care i-ar putea arunca pe aceşti impostori la gunoiştea istoriei”, mai spusne liderul comunist. Potrivit declaraţiei sale, dacă liderilor AIE le va reuşi să rămână la guvernare, Republica Moldova va fi jefuită, după care transmisă statului vecin, România, sau va adera la NATO. „De aceea noi îndemnăm să spuneţi „Nu” referendumului. În ziua acestei farse ruşinoase rămâneţi acasă, nu mergeţi la niciun referendum, faceţi astfel încât urnele pregătite pentru fraudare să fie goale”, spune Vladimir Voronin. PCRM este unul dintre cei 25 de participanţi înregistraţi peentru campania de organizare a referendumului constituţional.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.