Vladimir Voronin exercită neconstituţional funcţia de preşedinte, jurist

Avocatul Constantin Lazăr susţine că în R.Moldova există o criză juridică de proporţii, instaurată de Vladimir Voronin, care de la 8 aprilie exercită neconstituţional funcţia de preşedinte al statului. El a declarat pentru Info-Prim Neo că şi Guvernul Greceanâi-2 este neconstituţional. Potrivit lui Lazăr, Guvernul Greceanâi-2 a fost votat inclusiv de 9 deputaţi care erau în conflict de interese. Printre aceştia se numără Voronin, însăşi Greceanâi, Dodon şi alţii. Incompatibilitatea cu funcţiile deţinute a apărut de la momentul validării alegerilor parlamentare, adică de la 22 aprilie. „Doar într-o ţară dictatorială putea exista o situaţie absurdă când deputatul Greceanâi a votat pentru prim-ministrul Greceanâi”, a declarat Lazăr. „Dacă admitem varianta că Voronin îşi exercita în mod legal funcţia de preşedinte al statului la momentul votării Guvernului, el nu avea dreptul constituţional să participe la votare, fiindcă şeful statului e acela care propune candidatura primului ministru după consultările obligatorii cu fracţiunile parlamentare”, spune avocatul. „Azi fiecare formaţiune care a intrat în Parlament trebuie să reiasă în acţiunile sale din situaţia din R.Moldova, în care bântuie criza financiară, bancară, economică şi morală”, spune Constantin Lazăr. El afirmă că, în circumstanţele create, Voronin trebuie să recunoască pierderea şi împreună cu celelalte formaţiuni parlamentare să purceadă la lucru, să facă tot posibilul ca să ocolească aprofundarea crizei politice, de altfel alegătorii îl vor întreba ce fel de stabilitate le-a asigurat. În viitorul Parlament, PCRM a intrat cu 44,76 la sută din sufragii, ceea ce reprezintă, după calcule neoficiale, 48 de mandate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.