Sub pretextul restabilirii integrităţii teritoriale, preşedintele Vladimir Voronin urmăreşte „transnistrizarea” R. Moldova, susţine preşedintele Asociaţiei cetăţeneşti pentru lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop, prof. univ. dr. Iacob Golovcă, transmite Info-Prim Neo. În cadrul unei conferinţe de presă joi, 7 februarie, Iacob Golovcă a declarat că prin aducerea în Parlamentul de la Chişinău a „20 de ruso-comunişti de la Tiraspol” şi atragerea „elementelor antinaţionale” de peste Nistru, Voronin urmăreşte reducerea la zero a bazei sociale autohtone. Astfel, R. Moldova este într-un mare pericol să devină o republică autohtonă din componenţa Rusiei. Secretarul organizaţiei, Ilie Bratu, susţine că la acest lucru va contribui şi migraţia masivă a populaţiei autohtone, în 5-6 ani românii rămânând în minoritate în Moldova. Potrivit lui, toţii românii care au trăit în afara spaţiului românesc practic au dispărut (de exemplu din sudul Basarabiei – Cetatea Albă, Reni). Ilie Bratu afirmă că unica soluţie de a salva fiinţa naţională, dar şi de integrare a R. Moldova în Uniunea Europeană, este lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop – unirea cu România. Ilie Bratu, care este şi preşedintele Mişcării Unioniste din R. Moldova, consideră că Moldova trebuie să urmeze modelul german, integrându-se în UE ca parte a României cu frontierele existente, cu tot cu regiunea transnistreană. „Astfel, problema transnistreană va fi transferată în curtea NATO, singura structură capabilă să oblige Rusia să-şi retragă trupele din Transnistria fără nici o împuşcătură”, a menţionat sursa citată. Unirea cu România nu e un moft, ci un drept legitim, consfinţit de către comunitatea internaţională prin condamnarea Pactului Molotov-Ribbentrop, subliniază preşedintele Asociaţiei cetăţeneşti pentru lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop. La 8 februarie, Asociaţia va picheta Preşedinţia RM, cerând preşedintelui să deschidă cele două consulate promise la Bălţi şi Cahul. Primăria Chişinău a fost obligată de către Curtea Supremă de Justiţie să autorizeze protestul. Primăria va trebui, de asemenea, să achite organizaţiei despăgubiri în mărime de 1000 lei pentru faptul că ex-primarul interimar de Chişinău, Veaceslav Iordan, nu a permis desfăşurarea în martie 2007 a unei acţiuni de protest cu aceeaşi temă, invocând că intenţia ar veni în contradicţie cu statutul organizaţiei. Instanţa a găsit ilegal refuzul primarului interimar de atunci. Conducerea Asociaţiei cetăţeneşti pentru lichidarea consecinţelor Pactului Molotov-Ribbentrop susţine că va înainta un demers la Primărie prin care va cere ca despăgubirea să fie plătită de Veaceslav Iordan.
Vladimir Voronin doreşte „transnistrizarea” R. Moldova, afirmă preşedintele unei organizaţii obşteşti
-
iacob golovca despre intentia presedintelui de transnistrizare a rm.mp3
- 0