Vladimir Voronin a informat diplomaţii occidentali despre discuţiile cu omologul său rus
Preşedintele Vladimir Voronin a avut o întâlnire informală, la reşedinţa din Condriţa, cu ambasadorii statelor membre ale UE, SUA, Comisiei Europene, Consiliului Europei, OSCE, Federaţiei Ruse şi Ucrainei, acreditaţi în R. Moldova.
Potrivit unui comunicat de la Preşedinţie, în cursul întâlnirii şeful statului a informat asistenţa despre evoluţiile de ultimă oră din procesul de reglementare transnistreană şi despre discuţiile purtate recent cu preşedintele suse Vladimir Putin la această temă şi în alte probleme de actualitate.
Voronin a reafirmat interesul autorităţilor RM pentru reluarea neîntârziată a negocierilor privind reglementarea transnistreană în formatul „5+2” şi pentru identificarea unei soluţii viabile a conflictului. Preşedintele a mai reiterat poziţia autorităţilor privind reintegrarea RM cu respectarea principiului de neutralitate, consfinţit în Constituţie, elaborarea unui statut echitabil pentru Transnistria şi acordarea unor garanţii politice, social-economice populaţiei regiunii.
În acest sens, şeful statului a remarcat dialogul eficient purtat la Moscova cu şeful statului rus, care a cuprins nu doar problematica transnistreană, ci întreg spectru de chestiuni vizând relaţiile bilaterale. Preşedintele a menţionat că în cadrul discuţiei cu Putin au fost trecute în revistă problemele rezolvate - deschiderea pieţei ruse pentru produsele agroalimentare, livrarea vinurilor şi divinurilor moldoveneşti în Federaţia Rusă, au fost examinate chestiuni vizând atragerea investiţiilor ruse în R. Moldova, perspectiva dezvoltării unui parteneriat în sferele energeticii, a tehnologiilor informaţionale, a infrastructurii de transport, precum şi în domeniile tradiţionale de cooperare, cum sânt industria prelucrătoare şi vinificaţia.
Potrivit comunicatului, ambasadorii şi reprezentanţii misiunilor diplomatice au apreciat drept foarte oportună şi necesară întâlnirea avută pentru clarificarea unor diverse aspecte legate de procesul de reglementare transnistreană, consolidarea relaţiilor de parteneriat şi a încrederii reciproce.