Vladimir Voronin a fost acţionat în judecată de tineri istorici

Deputatul comunist, Vladimir Voronin, liderul PCRM, a fost acţionat în judecată de către Asociaţia Naţională a Tinerilor Istorici din Moldova (ANTIM) pentru că a refuzat să răspundă dacă a colaborat sa nu cu organele secrete. Întrebarea în scris i-a fost adresată în cadrul campaniei ANTIM cu genericul: „Desecretizarea arhivei SIS a Republicii Moldova”, care a demarat în martie curent, transmite Info-Prim Neo. Vladimir Voronin a fost acţionat în judecată pentru încălcarea Legii privind accesul la informaţie, de rând cu alţi 63 de deputatţi din actualul Parlament. Chemarea lui Vladimir Voronin în faţa instanţei a fost iniţial interzisă printr-o încheiere a Curţii de Apel Chişinău. Această decizie însă a fost casată de către Curtea Supremă de Justiţie miercuri, 4 august, a declarat pentru Info-Prim Neo Lilia Potâg, asistenta juristului campaniei, Alexandru Postică. La începutul lunii martie deputaţii au primit scrisori la care trebuiau să răspundă dacă au colaborat sau nu cu securitatea. Potrivit Legii cu privire la accesul la informaţie, la care face trimitere ANTIM, deţinătorii informaţiilor oficiale sunt obligaţi să le prezinte la solicitare din momentul în care acestea sunt disponibile pentru a fi furnizate, dar nu mai târziu de 15 zile lucrătoare din data înregistrării cererii de acces la informaţie. Întrucât nu toţi deputaţii au oferit răspuns în termenii stabiliţi, ANTIM i-a acţionat în judecată. Iniţiatorii proiectului spun că această acţiune este un test pentru clasa politică şi societatea noastră: cât de pregătiţi suntem pentru a deschide arhivele fostului regim totalitar. Campania de lustraţie a deputaţilor este organizată în cadrul proiectului „Desecretizarea arhivei SIS a Republicii Moldova”, sprijinit financiar de Fundaţia „Soros-Moldova”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.