Vladimir Voronin a adus omagii veteranilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei
„Deşi R. Moldova încă este departe de a se afla într-o situaţie economică prosperă, dar întreaga societate, toate ramurile puterii, se străduiesc să-i sprijine pe participanţii la Războiul pentru Apărarea Patriei”, a declarat, preşedintele Vladimir Voronin în discursul său adresat veteranilor Marelui Război pentru apărarea Patriei din cadrul manifestărilor desfăşurate la Memorialului Gloriei Militare din capitală la 9 mai.
După adoptarea de către actuala guvernare a Legii cu privire la veterani, aceasta găseşte, în fiecare an, noi şi noi modalităţi de a-i susţine pe toţi cei „care ne-au apărat pe noi în anii 40, care au fost extrem de grei, şi de a le asigura protecţia socială necesară”, a spus Voronin.
„Voi aţi fost cei care aţi încercat pentru prima dată în mod sincer să întrezăriţi Europa noilor valori – o Europă fără războaie, o Europă a dezvoltării paşnice, o Europă liberă de nazism şi asuprire. Şi dacă actuala Europă a reuşit, în cele din urmă, să devină anume aşa, aceasta s-a întâmplat numai datorită faptului că în istoria ei a existat măreaţa zi de 9 Mai 1945” , a apreciat Voronin.
Potrivit Şefului statului, „veteranii războiului se pot convinge că, în Moldova de azi, amintirea Războiul pentru Apărarea Patriei nu ajunge o monedă de schimb în cadrul jocurilor politice, că ea nu este o ostatică a campaniilor electorale, că această amintire a devenit o parte componentă a patrimoniului naţional”.
„Noi ştim că cel care va încerca să nesocotească această logică a istoriei, această continuitate în aprecierea Măreţei Victorii, acela va frânge, iarăşi, acea linie a vieţii, pe care, cu atâta trudă, aţi trasat-o pe răbojul istoriei. Eu ştiu, eu sînt convins că pe pământul Moldovei acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Poporul Moldovei, cu veşnică şi sinceră recunoştinţă, va slăvi fapta Dumneavoastră de arme, va cinsti veşnic memoria sutelor de mii de ostaşi, care şi-au dat viaţa pentru eliberarea ţării noastre”, a declarat Vladimir Voronin în alocuţiunea sa de 9 mai.