Vladimir Ţurcan: Soluţia deblocării situaţiei este realegerea preşedintelui Parlamentului

„Soluţia deblocării situaţiei este realegerea preşedintelui Parlamentului”, a declarat deputatul PCRM, Vladimir Ţurcan, după şedinţa de joi, 10 septembrie, a forului legislativ, transmite Info-Prim Neo. „Având în vedere că, Curtea Constituţională (CC) nu s-a pronunţat pe fondul cauzei, din paritate de voturi, ce rămâne? Rămâne un semn de întrebare foarte mare, iar Parlamentul rămâne să răspundă. Prin ce? Anume prin votarea repetată, cu respectarea tuturor cerinţelor legale”, a spus Ţurcan. Deputatul comunist a menţionat că PCRM nu vede o altă soluţie în acest sens şi că, în caz contrar, va rămâne blocat inclusiv procesul de alegere a preşedintelui ţării. Prim-vicepreşedintele legislativului, Serafim Urecheanu, a calificat declaraţiile lui Ţurcan drept insinuări. „Probabil domnul Ţurcan nu a conştientizat decizia CC, dar solidaritatea PCRM în procesul de votare a componenţei Biroului permanent al Parlamentului dă dovadă că aceste schimbări pe care şi le doresc ei nu pot avea loc şi că ei au recunoscut că situaţia este deblocată”, a spus Urecheanu. Întrebat dacă participarea la şedinţa de azi în comun cu Alianţa pentru Integrarea Europeană (AIE) ar fi un prim pas spre dialog, Vladimir Ţurcan a spus că în Parlament un dialog poate avea loc doar dintre fracţiuni şi nu cu vreo alianţă. „În Parlament există fracţiuni şi nu alianţe, acestea poate că şi sunt, dar în afara lui”, a remarcat deputatul PCRM. Fracţiunea PCRM încă nu a dat un răspuns dacă va înainta o candidatură pentru funcţia deocamdată vacantă de vicepreşedinte de Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.