În cadrul proiectului de investigație cu multe serii #Plahostan jurnaliștii RISE Moldova au publicat povestea îmbogățirii ilicite a oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc în forma unui joc online „VIP-store Plahotniuc”, unde într-un magazin virtual sunt prezentate datele despre averea tăinuită a fostului politician, în valoare de mai mult de 100 mln de euro (2,2 mlrd lei), transmite IPN.
Scopul prezentării materialelor de investigație a jurnaliștilor și procurorilor în forma unui joc este de a atrage atenția societății la corupția din eșalonul înalt al Moldovei, de a demonstra că unui cetățean de rând din Moldova i-ar trebui sute și chiar mii de ani să muncească pentru a-și permite avuțiile acaparate prin corupție”, a comentat pentru IPN coautorul proiectului de investigație, jurnalistul Vladimir Thoric.
Conform jurnalistului, „oricine care intră în magazinul nostru cu bogățiile lui Plahotniuc își pune în coș timp de un minut vreo două imobile și un automobil pe gust. Iar cu ajutorul unui calculator online poate să realizeze de cât timp ar avea nevoie pentru ca, în condițiile actualelor venituri, să-și permită măcar o parte din cele acaparate de Plahotniuc în cinci ani de „stat capturat”, pe care l-a condus de facto”, a relatat investigatorul.
Jurnalistul a calculat că „dacă lunar ai pune deoparte o leafă medie, care în Moldova este de 10,6 mii de lei, ai avea nevoie de circa 18 mii de ani pentru a procura averea cu care s-a căpătuit Plahotniuc în 5 ani. Altfel spus, jocul nostru cu două miliarde ne ajută să înțelegem cât de mare e corupția în Moldova”.
Autorul proiectului precizează că cele mai multe bogății din catalogul magazinului virtual figurează în dosarul inițiat în anul 2021 de Dumitru Răileanu, procuror al Procuraturii pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale.
Conform calculelor făcute de Răileanu, care este citat în investigația RISE, valoarea proprietăților de 2,2 mlrd de lei, nedeclarate de către oligarh, „depășește toate cazurile de îmbogățire ilicită luate împreună, care au fost descoperite de ancheta moldovenească în ultimii opt ani, adică din momentul când Codul penal al Moldovei prevede răspunderea pentru îmbogățirea ilicită”.
Povestea „VIP-store Plahotniuc” este parte a proiectului de investigație #Plahostan.
Plahostan este o serie de articole despre cele mai importante întâmplări, fapte și participanți a grupării criminale organizate a lui Plahotniuc, care, conform procurorilor, a ținut sub stăpânire Moldova.
„Mulți dintre membrii grupării criminale organizate a lui Plahotniuc, care a condus Moldova, sunt în libertate și nu sunt supuși sancțiunilor până în prezent. Ei continuă să influențeze procesele politice, economice și judiciare. Unii dintre ei sunt parte a instituțiilor de stat”, constată Vladimir Thoric.