Analistul american Vladimir Socor de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor spune că Moldova, spre binele ei, nu se învecinează direct cu Rusia, şi că ţara este la adăpost datorită faptului că Ucraina îşi menţine independenţa. Într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, analistul a subliniat că Republica Moldova este, practic, dezarmată şi nici nu dispune de resursele necesare pentru a avea o armată capabilă de luptă, transmite IPN.
„Republica Moldova are câteva unităţi capabile să îndeplinească anumite însărcinări, cum ar fi deminare, de exemplu, sau patrulare în misiuni pentru menţinerea păcii, care sunt altceva decât misiuni militare. Este o dilemă de apărare şi de securitate în care ne aflăm de peste 20 de ani. Dar poziţia geografică, din fericire, salvează Moldova, nu sunt motive de alarmă, nici măcar de îngrijorare”, a opinat analistul.
Vladimir Socor nu vede ca în viitorul apropiat Republica Moldova sau NATO să aibă resursele necesare pentru a crea o armată moldovenească ce ar fi capabilă de misiuni de luptă. „Deocamdată ar trebui să ne bizuim, pur şi simplu, pe poziţia geografică norocoasă pe care o are Republica Moldova, mai ales datorită Ucrainei. Ucraina trebuie sprijinită necondiţionat”, a accentuat analistul american.
Socor a adăugat că garanţiile de securitate se oferă numai în cadrul alianţei NATO. „Ceea ce pot face ţările NATO pentru vecinii lor din Est, pentru Ucraina, în primul rând, dar şi Georgia, este de a instrui şi de a echipa forţele armate ucrainene, georgiene, pentru a fi capabile de luptă, capabile de a opune o rezistenţă unei eventuale agresiuni de tip hibrid, de tip combinat din partea Rusiei”, a specificat acesta.
Analistul a mai spus că neutralitatea adoptată de Republica Moldova în Constituţia de acum 20 şi ceva de ani era justificată, în împrejurările de atunci. Însă nimeni nu prevedea atunci modul în care avea să evolueze situaţia aşa cum este astăzi, când s-a accentuat revanşismul agresiv al Rusiei. Vladimir Socor e de părere că neutralitatea din Constituţia Republicii Moldova demult şi-a pierdut sensul, deoarece nu garantează absolut nimic fiind o neutralitate pur declarativă.