Dmitri Kozak, adjunctul șefului Administrației Prezidențiale a Rusiei, și viceprim-ministrul moldovean pentru reintegrare, Vladislav Kulminski, au condus negocierile de la Moscova din 7 octombrie și 21-22 octombrie, deși niciunul dintre ei nu este specializat în energie sau în probleme economice. Dar ambii, fiecare de partea lui, sunt responsabili de negocierile privind conflictul transnistrean, se arată într-o notă de opinie semnată de expertul Vladimir Socor de la Jamestown Foundation.

Cu trimitere la surse moldovenești, autorul susține că Dmitrii Kozak a făcut deja pe 7 octombrie o serie de propuneri specifice cu privire la raioanele din stânga Nistrului. Mesajele s-au transmis în mod informal și verbal, nu în scris. Dar deja pe 13 octombrie subalternii lui Kozak ar fi revenit la subiect, întrebând Chișinăul dacă ar accepta să i se ofere un concept de soluționare durabilă a conflictului transnistrean.

Totuși, în actuala criză europeană a gazelor, menționează Vladimir Socor, principala țintă a Rusiei nu este Moldova, ci: ​​1. Ucraina (să închidă ruta respectivă de tranzit al gazelor către Europa sau, alternativ, să oblige Ucraina să accepte condițiile Rusiei în ceea ce privește tranzitul și comerțul cu gaze) și 2. Germania (să o facă dependentă structural de gazul rusesc și alte forme de afaceri legate de sectorul gazelor). Moldova este doar o țintă colaterală și o țintă de oportunitate pentru Rusia.

Autorul arată că pentru a semna contractele de livrare a gazelor pentru noiembrie și decembrie Moscova pune o serie de condiții. Printre ele, se vrea ca Guvernul Republicii Moldova să-și asume datoriile companiei Moldovagaz față de Gazprom, transformându-le în datorii de stat moldovenești, pe care să le stingă în următorii trei ani. Moscova dorește și amânarea în continuare a transformării Moldovagaz (așa cum prevede Pachetul Energetic III al Uniunii Europene) în companii independente de achiziție, transport și distribuție de gaze. (Aceasta, în viziunea Gazpromului, ar afecta activele pe care gigantul energetic le deține prin Moldovagaz).

Totodată, partea rusă a revenit la ideea de a purta discuții trilaterale între Rusia, Moldova și Uniunea Europeană cu privire la impactul Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător UE-Moldova (ZLSAC) asupra comerțului bilateral al Republicii Moldova cu Rusia. Guvernul rus își propune să ajusteze acel ZLSAC la interesele comerciale ale Rusiei, dar și (și poate în principal) să creeze un precedent pentru interferența Rusiei în acordurile încheiate între UE – Ucraina și UE – Georgia.

După respectarea de către Republica Moldova a acestor și altor condiții, Gazprom promite inițierea negocierilor pentru un contract de furnizare multianual.

Autorul observă că Kremlinul și Gazprom, axați pe datoriile Moldovei, doar  arareori menționează obligațiile neonorate ale zonei transnistrene, care se ridică la 7,4 miliarde de dolari, potrivit Moldovagaz sau „aproximativ 8 miliarde de dolari”, conform Gazprom. În ultimii 15 ani, Gazprom nu a manifestat nicio încercare serioasă să-și recupereze banii, ceea ce îi permite autorului să constate că Gazprom iși fraudează propriii acționari, iar Kremlinul folosește Gazprom pentru a subvenționa Transnistria și a o menține pe linia de plutire.

De cealaltă parte, Chișinăul afirmă la negocieri că: 1. Propunerile Gazprom – atât economice, cât și extraeconomice – contravin intereselor cetățenilor Republicii Moldova, de aceea negocierile trebuie să continue spre un rezultat reciproc acceptabil; 2. Nu recunoaște datoria de 700 de milioane de dolari față de Gazprom, pentru că este departe de a fi clar cine și cum a calculat-o. Moldova solicită un audit profesional independent (cu participarea Chișinăului și Gazprom), în vederea calculării corecte a oricărei datorii și restructurării acesteia; 3. Chișinăul își propune să treacă de la contractele pe termen scurt la contractele pe termen lung (de la un an la trei ani) și de la prețurile la vedere la gaze la indexarea prețului gazelor la coșul de țiței și derivate ale petrolului. Există, de asemenea, o opțiune de a utiliza indexarea prețului coșului de petrol pentru livrările de gaze în primul și al patrulea trimestru al anului (sezonul de încălzire) și un coridor de preț al gazelor în trimestrul doi și trei, similar cu cel din contractele Gazprom cu un număr de țări europene.

Vladimir Socor menționează că, în aparență, Chișinăul a înțeles că trimiterea negociatorului său în conflictul transnistrean să discute despre aprovizionarea cu gaze naturale cu negociatorul Rusiei în conflictul transnistrean – sau să combine cele două căi într-un singur proces – este inadecvat și riscant. Chișinăul trebuie să păstreze aceste două piste separate una de cealaltă.

Iar înalții oficiali ai Republicii Moldova care se ocupă de criza gazelor – în special premierul Natalia Gavrilița și viceprim-ministrul și ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu – trebuie să continue să emane calm și echilibru în această situație, conchide expertul.