Vladimir Şarban şi-a reluat activitatea în funcţia de secretar al Consiliului municipal Chişinău

Secretarul Consiliului municipal Chişinău (CMC), Vladimir Şarban, a revenit, după un lung concediu medical, în funcţie, transmite Info-Prim Neo. Acum exact un an, la 8 iunie, Vladimir Şaban a revenit în funcţia de secretar al Consiliului municipal, după mai bine de un an şi jumătate de inactivitate impusă de perioada anchetei, detenţiei şi procesului judiciar în „dosarul ambulanţelor”. Solicitat de Agenţie, Vladimir Şarban a declarat că a revenit în funcţie după epuizarea concediului medical pentru a-şi continua activitatea. Întrebat despre o eventuală lipsă de conlucrare a noilor consilieri municipali cu persoana care deţine funcţia de secretar al CMC, Şarban a declarat că aleşii locali nu pot demite secretarul autorităţii locale, dacă nu există temeiuri legale pentru acest lucru, prevăzute de Codul muncii. „Secretarul CMC se bucură de stabilitate, astfel că, în cazul în care nu încalcă legea, el poate activa pe parcursul a mai multe legislaturi ale CMC”, a declarat Şarban. Interimatul secretarului, pe perioada lipsei lui Şarban, a fost exercitată de şeful Direcţiei administrative, Nicolae Manastârli, care a revenit la funcţia sa de bază, exercitând, totodată, şi interimatul primarului general al capitalei până la cel de-al doilea tur de scrutin din 17 iunie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.