Vladimir Şarban a fost achitat

Pretorul sectorului Centru, fostul secretar al Consiliului municipal Chişinău, Vladimir Sarban, a fost achitat luni, 1 martie, de judecătoria sectorului Centru, după 1914 zile de urmărire penală şi 213 şedinţe de judecată în cele două dosare penale deschise pe numele său, notează Info-Prim Neo. Judecătoria sectorului Centru l-a declarat pe Şarban nevinovat, la solicitarea procurorului Marcel Tumuruc, care a recunoscut “lipsa în acţiunile lui Şarban a elementelor infracţiunii”. „Am spus din prima zi că sunt nevinovat. După 5 ani de abuzuri asupra mea, am un gust amar şi nu am un sentiment de mulţumire. M-am întrebat şi continui să mă întreb cine îmi va întoarce sănătatea, demnitatea şi onoarea, călcate în picioare de slugoii fideli ai regimului „împăratului roşu”, a declarat pentru Info-Prim Neo, Vladimir Şarban. Funcţionarul nu a decis încă dacă va cere tragerea la răspundere a celor vinovaţi în mutilarea sa fizică şi morală. „Am să decid acest lucru după ce voi intra în posesia documentului care va confirma că nu sunt vinovat. Acum sunt puţin bulversat, prea mult am aşteptat această sentinţă. Cred că nu s-ar găsi un individ, care ar avea prilej de bucurie după 333 de zile şi nopţi de arest petrecute în „casa tatălui şi fiului”, cum era numit pe atunci izolatorul Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi corupţiei, precum şi în alte izolatoare de detenţie preventivă”, a menţionat Şarban. Tot astăzi a fost pronunţată o decizie interlocutorie la adresa Procuraturii Generale privind încălcările comise la reţinerea, arestul şi deţinerea în penitenciar a lui Vladimir Şarban şi a colegilor săi de la Primărie. Vladimir Şarban a fost acuzat de depăşirea atribuţiilor de serviciu la procurarea a 40 de ambulanţe pentru Spitalul de Urgenţă, iar în cel de-al doilea dosar - de eliberarea ilegală a autorizaţiei de construcţie pentru o firmă din Chişinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.