Vladimir Putin spune în ce condiții Rusia e gata să retragă contingentul din stânga Nistrului

Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, susține că Rusia este gata să-și retragă contingentul pacificator din regiunea transnistreană, imediat cum vor fi create condiții și se va stabiliza dialogul între Tiraspol și Chișinău. Declarațiile au fost făcute în conferința sa de presă anuală, transmite IPN.

Vladimir Putin susține că de mult timp aude de la reprezentanți diferitor țări occidentale despre necesitatea retragerii contingentului său din regiunea transnistreană. Potrivit lui, Rusia a fost aproape de a realiza acest lucru, încă atunci când președinte al Republicii Moldova era Vladimir Voronin.

Însă, potrivit liderului de la Kremlin, procesul nu a fost dus până la capăt din cauza unor presiuni exercitate de către Occident asupra șefului statului de atunci.

Vladimir Putin a mai spus că soluționarea problemei transnistrene a fost amânată la nesfârșit. În opinia sa, mai devreme sau mai târziu, această problemă trebuie rezolvată.

În contextul celor declarate, Vladimir Putin a ținut să amintească despre faptul că președintele ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, deține și cetățenia României.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.