Vladimir Putin a remarcat contribuţia personală a lui Vladimir Voronin la consolidarea unităţii popoarelor Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a remarcat în cadrul întrevederii la Moscova cu omologul său moldovean contribuţia personală a preşedintelui Vladimir Voronin la consolidarea unităţii popoarelor Federaţiei Ruse şi Republicii Moldova. Acest fapt reprezintă, în opinia şefului statului rus, baza necesară pentru dezvoltarea relaţiilor dintre cele două state, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat al Serviciului de presă al preşedintelui R. Moldova. Potrivit sursei citate, Vladimir Putin l-a felicitat pe Vladimir Voronin cu ocazia decernării de către Fondul Internaţional al Unităţii Popoarelor Ortodoxe a premiului „Pentru activitatea remarcabilă de consolidare a unităţii popoarelor ortodoxe”. Preşedintele rus a menţionat că actuala întâlnire cu Vladimir Voronin constituie un bun prilej pentru a discuta întreg spectrul de chestiuni vizând relaţiile bilaterale dintre Federaţia Rusă şi R. Moldova. Vladimir Voronin a menţionat dinamica pozitivă înregistrată în ultimii doi ani în raporturile dintre R. Moldova şi Federaţia Rusă. „În fiecare an, trecem la o treaptă nouă a integrării şi a parteneriatului strategic între statele noastre, în conformitate cu înţelegerile la care am ajuns în 2006, la Minsk, apoi în 2007, la Duşanbe”, a relevat Vladimir Voronin, citat de Serviciul de presă al preşedinţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.