Vladimir Cebotari: Interceptările telefonice nu au încetat nici acum

Deputatul democrat Vladimir Cebotari susține că dacă admitem faptul că în timpul guvernării Partidului Democrat s-au făcut interceptări ale oponenților politici, jurnaliștilor, activiștilor civici, atunci el dă asigurări că procesul nu s-a întrerupt nici până în prezent. Potrivit lui, lucrurile sunt mult mai profunde decât încearcă să le prezinte oponenții politici, transmite IPN.

„Pentru că problemele stau mai adânc și voi încercați să le politizați”, s-a adresat Vladimir  Cebotari colegilor săi din Parlament, deputatului PAS Sergiu Litvinenco și deputatului PPDA Chiril Moțpan, prezenți în platoul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV. În opinia democratului, dacă se va dori soluționarea problemei interceptărilor odată și pentru totdeauna, nu trebuie să se vorbească despre aceasta doar la trecut. „Pe noi trebuie să ne intereseze și ce se întâmplă azi”, a menționat democratul.

Sergiu Litvinenco, deputat PAS, consideră că problema interceptărilor este veche în Republica Moldova, însă pe timpul guvernării lui Vladimir Plahotniuc problema respectivă a atins cote inimaginabile. Potrivit lui, în acea perioadă cetățenii se simțeau terorizați și se temeau până și să-și expedieze mesaje reciproce. „Apropo, toate aceste lucruri contravin Acordului de Asociere”, menționează Litvinenco. Totodată, parlamentarul nu exclude faptul că toată mașinăria care era folosită anterior de Vladimir Plahotniuc este utilizată acum de președintele Igor Dodon. „În măsura în care nu vom realiza o reformă a justiției, astfel de situații care au existat pe timpul lui Plahotniuc pot să mai apară. Este o problemă majoră atunci când o singură persoană controlează toate instituțiile statului”, a afirmat deputatul.

Deputatul PPDA Chiril Moțpan spune că dosarul interceptărilor arată clar că ascultarea telefoanelor se făcea în mod deliberat. „Era clar că se obțineau informații despre oponenții politici, despre cetățeni. Niciodată nu voi înceta să-mi pun întrebarea la ce folosesc informațiile acestea. Eu sunt convins că au putut fi folosite, inclusiv pentru șantajarea unor rivali politici sau din business”, a menționat parlamentarul.

Acum câteva zile, președintele Igor Dodon a anunțat că circa zece mii de interceptări ale convorbirilor telefonice au avut loc pe parcursul anului 2018, iar altele 3300 au fost efectuate anul acesta. Majoritatea interceptărilor au fost inițiate de către Ministerul Afacerilor Interne.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.