Vladimir Cebotari: Cetăţenii au început să aibă încredere în instituţiile statului

Lupta cu corupţia în Republica Moldova este în ascensiune și tot mai mulţi moldoveni au început să aibă încredere în instituţiile statului. Afirmaţia a fost făcută de ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

„În 2017 au fost înregistrate cote nemaiîntâlnite în lupta cu corupţia. Aşa ceva nu a fost în istoria Republicii Moldova. Avem reţinuţi un ministru, un viceministru, judecători, mai multe persoane cu funcţii de răspundere. După anii 2014 şi 2015, care au fost ani ai instabilităţii, lucrurile au evoluat rapid. Dacă toamna trecută sondajele arătau că 31 la sută din cetăţeni au încredere în poliţie, acum sondajele arată că numărul lor este de 54 la sută”, a spus Cebotari.

Ministrul Justiţiei a recunoscută că mai este încă de lucru la reforma justiţiei, însă susţine că şi aici lucrurile au evoluat.

Vladislav Gribincea, directorul Centrului de Resurse Juridice, l-a contrazis pe Vladimir. „Reforma justiţiei a fost făcută  pe hârtie. Există o mulţime de probleme, care urmează  a fi soluţionate. De exemplu, felul cum se votează candidaţii la funcţia de judecător de către Consiliul Superior al Magistraturii. Nu se votează după criterii, ci dacă le place sau nu candidatul. Trebuie de schimbat atitudinea judecătorilor faţă de cetăţeni. Judecătorii sunt împovăraţi cu dosare şi vor doar să treacă mai repede prin toată procedura. Iar sondajele arată că numărul celor care mai au încredere în justiţie a scăzut dramatic”.

Cristi Danileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii din România, a declarat prin telefon că pentru ca reforma justiţiei în Republica Moldova să reuşească, trebuie să fie eliminaţi din instituţiile de drept toţi funcţionarii corupţi. Danileţ a mai declarat că Republica Moldova urmează exemplul României atunci când se afla la început de cale în reformarea justiţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.