Statul a realizat deja cerințele agricultorilor, dar este dreptul lor de a protesta. O spune ministrul agriculturii Vladimir Bolea potrivit căruia autoritățile ajută agricultorii afectați de seceta severă din acest an prin permisiunea de a-și achita impozitele până la data de 25 noiembrie. O derogare de la lege în acest sens va fi aprobată de către Comisia Situații Excepționale. De asemenea, potrivit ministrului, fermierii nu vor fi penalizați de către Inspectoratul Fiscal sau bănci dacă-și întârzie plățile, însă este vorba doar despre datoriile care s-au creat din cauza secetei din acest an, nu și de datoriile istorice, notează IPN.
Ieri, consiliile de administrare a Federației Naționale a Fermierilor și Asociației Forța Fermierilor au decis să organizeze o acțiune de protest la 20 septembrie, începând cu ora 10, cu scoaterea tehnicii agricole în stradă. Potrivit agricultorilor, protestul are loc întrucât autoritățile n-au realizat cele 3 revendicări de bază: reeșalonarea datoriilor, acordarea facilităților fiscale și convingerea partenerilor externi de a acorda fonduri pentru subvenționarea fermierilor afectați de secetă.
„Toate cerințele lor sunt realizate, în realitate. Noi avem 6500 de agenti economici care lucrează pe această dimensiune și pentru mine toți sunt importanți. Noi am luat decizia, și la CSE asta va fi votat, ca impozitele pe care le au de achitat agricultorii să poată fi plătite până la data de 25 noiembrie. Ce ține de penalitățile pe care le au din cauza restanțelor, deja e hotărât acest lucru cu Inspectoratul Fiscal și Ministerul Finanțelor. Este un drept al lor să protesteze. Motivul lor este că au credite la bănci și vor să și le reeșaloneze și datoriile față de companiile care le vând lor inputuri, de asemenea vor ca Inspectoratul Fiscal să nu le pună penalități și să nu plătească impozite. Inspectoratul fiscal nu va pune penalități nimănui, dar trebuie să meargă și să vorbească cu ei fizic. Tu, în calitate de agent economic, îți iai mapa și mergi să vorbești cu toți acești oameni, cu banca, cu Inspectoratul Fiscal”, a spus ministrul Vladimir Bolea în cadrul emisiunii „Freedom cu Dorin Galben” de la TV8.
Potrivit ministrului, facilitățile oferite agricultorilor se aplică doar pentru datoriile acumulate în acest an, nu și pentru datoriile istorice.
„Noi vorbim de datoriile apărute în urma situației din 2022, nu vorbim de datorii istorice de 100 de ani. Datoriile vechi trebuie să fie achitate în termen, trebuie să ai respect față de oamenii care fac bani. Mulți din cei care importă aceste îngrășăminte, la rândul lor, sunt agricultori și au mii de hectare. Noi trebuie să ne respectăm unii pe alții. Nu există așa ceva, că unul e important și toți ceilalți nu valoarează nimic”, a explicat ministrul agriculturii și industriei alimentare.
Porivit reprezentanților Federației Naționale a Fermierilor și Asociației Forța Fermierilor, entități care au anunțat că vor protesta la 20 septembrie, acțiunea de protest va avea un caracter strict economic și nu va fi politizată.Organizatorii protestului spun că nu vor permite partidelor să se folosească de nemulțumirea fermierilor pentru a-și promova interese politice.