Vlad Țurcanu: Prezența deputaților unioniști în Parlament este o necesitate

Prezența unor politicieni care se identifică cu tot ceea ce este românesc în Parlamentul Republicii Moldova este o condiție care nu derivă din ambițiile politice ale unora – este o necesitate. De această părere este fostul consilier prezidențial, analistul politic Vlad Țurcanu, exprimată în cadrul emisiunii „Sfatul Țării” de la postul de televiziune 10tv, transmite IPN.

În opinia lui, acest lucru este necesar pentru ca să fie reluate unele procese abandonate de conexiune energetică, rutieră, comercială, mediatică, culturală. „Am avut în trecut forțe politice de centru în Republica Moldova care nu s-au preocupat foarte mult de aceasta”, spune Vlad Țurcanu.

Potrivit lui, misiunea politicienilor unioniști din Republica Moldova este să pună în aplicare toate proiectele care trenează de peste două decenii și au ținut în țarc populația Republicii Moldova care oricum a plecat, dar în condiții vitrege, ceea a adus țara în situația democrafică actuală.

Analistul consideră că tabăra unionistă actualmente nu are un lider, dar are destui oameni valoroși care ar trebui identificați și susținuți de întreaga mișcare. Abia după aceea ar trebui să se lanseze negocieri cu PAS și PPDA pentru participare în comun la alegeri, este de părere analistul. Dacă aceste negocieri nu vor fi acceptate, unioniștii nu vor avea alternativă decât să candideze în circumscripții uninominale și pe liste. „Riscul este că acele câteva partide care încearcă să capitalizeze oarecum voturile alegătorilor pro-unioniști vor participa toate la alegeri. Acesta este un scenariu de evitat ca să nu asistăm la o situație similară cu cea de la alegerile locale din Chișinău”, a declarat Vlad Țurcanu.

„Unioniștii ar trebui să identifice un grup de persoane care să poată să negocieze cu actuala opoziție din stradă pentru ca unioniștii să fie reprezentați în Parlament. Care vor fi aceștia, chiar nu cred că este important”, a afirmat Vlad Țurcanu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.