Vlad Țurcanu: Criza energetică nu încetează din motive politice

Există motive politice pentru care criza energetică nu încetează. „Ea s-ar putea relaxa la sfârșitul iernii – începutul primăverii viitoare. Toți beneficiarii gazului rusesc se confruntă și se vor confrunta cu o blocare a raporturilor care au durat mai bine sau mai rău în ultimele decenii. Acum e nevoie de o tactică suplimentară și specială din partea statelor europene, care depind de gazul rusesc, inclusiv Republica Moldova, pentru ca să se treacă cu bine de această iarnă” a declarat Vlad Țurcanu, analist politic, în cadrul dezbaterii publice la tema „Pe ce se bazează optimismul guvernării privind criza energetică?”, organizată de Agenția de presă IPN.   

„Gazprom” nu operează cu elemente comerciale. „Federația Rusă folosește compania monopolistă pentru ca să-și atingă scopuri politice, care transced aspectele comerciale. Gazprom renunță la niște profituri pe care le-ar putea face în următoarele luni pentru ca să suplimenteze așii pe care Federația Rusă îi vrea în raport cu statele europene. De exemplu, ca regulatorul german sau autoritățile UE să cedeze în fața insistențelor Federației Ruse, ca prin gazoductul Nord Stream 2 să fie transportată întreaga capacitate de care este capabilă această conductă, ceea ce nu se poate în condițiile actuale ale legislației europene. Nici nu este sigur că Federația Rusă va reuși să se impună din acest punct de vedere, pentru că chiar dacă ar accepta regulatorul german, atunci imediat s-ar iniția procese de judecată din partea Poloniei, de exemplu, care ar putea contesta la nivel european decizia regulatorului german”, a opinat Vlad Țurcanu.

Potrivit lui, un alt scop al Federației Ruse este să afecteze procesele referitoare la energia verde – regenerabilă, care au pornit în UE, mai puțin în Franța. „Pentru ca Europa să primească gaz, ar trebui să facă o înțelegere cu Federația Rusă cu privire la stoparea acestor procese sau amânarea lor pentru o perioadă nedefinită. Federația Rusă joacă tare pentru că ar câștiga din urma cedărilor pe care le dorește de la partenerii săi europeni, mai mult decât ar câștiga Gazprom, în termeni financiari. Zecile de miliarde de dolari pe care le-ar obține Gazprom din această situație, convenabilă pentru producătorul rus, ar fi totuși mai mici decât câștigurile politice pe care le-ar avea președintele Putin”, consideră Vlad Țurcanu.

„Această criză ne-a prins parțial descoperiți, pentru că nu avem un contract valid cu Federația Rusă. Și aici se pune întrebarea: Ce au făcut guvernările loiale Federației Ruse în ultimii ani, câtă vreme au condus și Guvernul, și Președinția? De ce n-au inițiat discuții pentru ca să se ajungă la un contract convenabil între Republica Moldova și Federația Rusă? Dar de această dată, în condițiile actuale,  avem și avantaje. Unul dintre avantajele noastre este gazoductul care vine din România, care a fost făcut cu multă greutate, inclusiv din cauza unor opreliști care existau pe teritoriul nostru. Ne-a prins această criză cu gazoductul dat în exploatare și acum viceministrul Spînu are posibilitatea să discute și cu partenerii noștri din Vest, chiar dacă prețurile, se înțelege – la ce prețuri se vehiculează pe piața SPOT din Europa – nu vor fi mici. Dar nu vom rămâne fără gaz – asta este clar. De asemenea, există acest capăt de negocieri, care privește Transnistria. Se știe, că dacă s-ar încheia un contract cu Vestul, atunci nu se știe în ce mod va primi Transnistria gaz”, a menționat Vlad Țurcanu.

„Există pe piața noastră informațională și foarte multe lucruri exagerate, folosindu-se aici și faptul că noi nu ne controlăm spațiul audiovizual, și lumea este isterizată în mod artificial, așa cum s-a făcut dintotdeauna în acest teritoriu. Este un motiv pentru autoritățile actuale de a examina piața informațională din Republica Moldova, ca să înțelegem de ce este folosită în dauna cetățenilor și în dauna atmosferei? Nu veți găsi prea multe state, în Europa chiar, care să manifeste atâta neglijență pentru acest aspect atât de important”, a menționat Vlad Țurcanu.

„Nu putem să-i trecem acum cu vederea pe acei care îi învață pe actualii demnitari cum să negocieze cu Federația Rusă, cum să se ajungă prin căi lăturalnice la Alexei Miller – șeful Gazpromului. Optica pe care o au unii politicieni datează din epoca paleozoică, crezându-se că relațiile personale sau niște înțelegeri personale pot salva situația, în condițiile în care fiecare stat are interesele sale și cel mai bine este să discuți asemenea lucruri la vedere. De ce autoritățile noastre nu comunică prea multe lucruri? Într-adevăr, e nevoie de prea multă delicatețe pentru a nu strica negocierile care fie s-au inițiat, fie s-au stopat, noi nu știm. Pe noi ne interesează finalitatea, ca până la urmă să ajungem să avem suficiente gaze naturale pentru ca să ieșim din iarnă și abia atunci se va începe principala discuție cu privire la cum ar trebui să ne construim sectorul energetic, ca să nu fim surprinși de asemenea crize”, a specificat Vlad Țurcanu.

Dezbaterea publică la tema „Pe ce se bazează optimismul guvernării privind criza energetică?”, a fost organizată de Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.