Vlad Plahotniuc anunţă pe pagina sa de Facebook că se autosuspendă din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova, dar şi din calitatea sa de membru de partid, până la clarificarea anchetei în cazul Băncii de Economii, transmite IPN.
„Având în vedere necesitatea ca ancheta în cazul BEM să fie în afara oricăror suspiciuni legate de eventuale influenţe externe instituţiilor de drept, dar având în vedere şi acuzaţiile care mi se aduc, chiar dacă nu au fost niciodată probate şi sunt nefondate, consider că este oportun să mă autosuspend din funcţia de prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova. De asemenea, mă autosuspend din calitatea de membru de partid, până la clarificarea anchetei în cazul BEM”, scrie politicianul.
Vlad Plahotniuc menţionează că nu a avut niciodată vreo implicare în acest caz, dar consideră important în acest moment să fac acest demers pentru a nu lăsa campaniile de manipulare să afecteze activitatea instituţiilor de drept, dar şi imaginea partidului din care face parte. Politicianul a mai scris că are încrederea că PDM va contribui la asigurarea stabilităţii actualei alianţe şi la menţinerea cursului european al Republicii Moldova şi că se responsabilitatea partidelor alianţei depinde evitarea alegerilor anticipate şi intrarea într-o criza politică extrem de complicată.