Prim vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, nu este implicat în niciun fel în dosarul ex-prim-vicepreşedintelui băncii comerciale „Victoriabank”, Galina Proidisvet, în urma căruia omul de afaceri Victor Ţopa a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Declaraţia a fost făcută la o conferinţă de presă de către avocatul Galinei Proidisvet, Iulian Balan, transmite Info-Prim Neo. Avocatul spune că a convocat conferinţa de presă după ce în mass-media au apărut speculaţii precum că dosarul ar fi unul politic şi că Victor Ţopa a fost condamnat după ce a depus mărturii într-un alt dosar pentru a-l demasca pe Vlad Plahotniuc. „Menţionez că dumnealui (Vlad Plahotniuc) nu a fost invocat niciodată ca parte la procesul penal respectiv şi toate declaraţiile sunt fără suport probant, sunt bule de săpun”, a declarat avocatul Galinei Proidisvet. Iulian Balan a mai spus că, dacă părţile nu sunt de acord cu sentinţa de condamnare a lui Victor Ţopa, o pot ataca. Însă martorii au confirmat că în 2007 Galina Proidisvet a fost sechestrată de către nişte poliţişti în oraşul Moscova. Acolo a fost prezent şi Victor Ţopa, şi complicele său, Vladimir Morari. „Prin probele anexate la dosar s-a stabilit că aceştia nemijlocit au avut influenţă asupra cazului respectiv. Pe cât probele sunt de concludente urmează să se expune instanţele superioare. Dar faptul că Galina Proidisvet a pierdut aceste acţiuni (acţiuni la BC Victoriabank) în urma vizitei domnului Ţopa şi a domnului Morari la Moscova, unde a fost ameninţată şi presată psihic, sunt lucruri incontestabile”, a spus avocatul. Potrivit lui Iulian Balan, în 2007, Galina Proidisvet, ameninţată fiind, a eliberat o procură pe numele lui Vladimir Morari, fapt care a permis înstrăinarea acţiunilor deţinute în BC Victoriabank la preţuri de nimic. „Fiind intimidată, dumneaei a dat procură să se facă orice se doreşte cu aceste acţiuni numai să nu fie supusă presiunilor psihologice nici ea, nici familia sa”, a spus avocatul Galinei Proidisvet. Victor Ţopa a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru şantaj prin care a dobândit bunuri în proporţii deosebit de mari. Instanţa de judecată l-a recunoscut culpabil şi pe Vladimir Morari. Decizia de condamnare a fost pronunţată la 19 octombrie, în lipsa lui Victor Ţopa.