Vlad Plahotniuc: Moldova trebuie condusă de un preşedinte pro-european

Indiferent de situaţie, Republica Moldova trebuie condusă de un preşedinte pro-european. Declaraţia a fost făcută de prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, într-un interviu pentru portalul Allmoldova, transmite IPN.

Întrebat ipotetic pe cine va susţine Partidul Democrat, pe Igor Dodon sau Maia Sandu, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, dacă democratul Marian Lupu nu se va califica, Vlad Plahotniuc a răspuns că, în opinia lui, candidata PAS, Maia Sandu, este corect direcţionată, spune ce gândeşte, chiar dacă o dă în bară de multe ori şi o duc şmecherii de nas, o folosesc în războaiele lor, cel puţin pare sinceră şi nu a văzut să promoveze idei dăunătoare interesului naţional. Pe când, în opinia lui, Igor Dodon este un pericol real pentru Republica Moldova şi un om care insistă în ambiţiile lui greşite şi dăunătoare. „El nu e pericol pentru mine sau PDM, noi i-am făcut faţă fără probleme până acum, vedeţi şi moţiunea de cenzură eşuată de acum trei săptămâni, dar ‎el are o capacitate extraordinară de manipulare şi ar putea din postura de preşedinte să pună ţara pe o cale extrem de periculoasă”, spune Vlad Plahotniuc.

Potrivit lui, dacă Maia Sandu va câştiga alegerile prezidenţiale, Parlamentul şi Guvernul va trebui să colaboreze cu ea instituţional, aşa cum e normal într-un stat. Ar putea să fie opinii diferite, se vor rezolva prin dialog, dar cetăţenii aşteaptă ca oamenii pe care îi trimit în funcţii înalte să conlucreze, nu să se certe. „Republica Moldova nu e singura ţară în care preşedintele şi guvernul provin din zone politice total diferite. Pot ieşi chiar efecte benefice din diferenţele de viziuni dintre instituţia prezidenţială şi guvern, asta dacă abordarea este una constructivă”, a declarat Vlad Plahotniuc.

Totodată, prim-vicepreşedintele PDM consideră că retragerea lui Andrei Năstase din cursa electorală ‎era previzibilă şi logică. „El pur şi simplu a cedat când a văzut că nu mai are nicio şansă”, consideră Vlad Plahotniuc. În opinia lui, decizia de retragere ar fi fost luată după ce s-a văzut că Marian Lupu ia avans serios în campania electorală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE