Vlad Plahotniuc a înaintat o iniţiativă legislativă privind finanţarea partidelor

Prim-vicepreşedintele Parlamentului, deputatul Vlad Plahotniuc, vicepreşedinte al Partidului Democrat, a înaintat o nouă iniţiativă legislativă privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, transmite Info-Prim Neo. „Propun fracţiunilor din Parlament să modificăm legislaţia pentru a permite fiecărei persoane să cunoască totul despre finanţarea partidelor politice, iar dacă vrea să le sprijine, să o poată face simplu şi corect”, a declarat Vlad Plahotniuc. Potrivit autorului, proiectul înaintat este menit să consolideze democraţia în Moldova şi să readucă încrederea societăţii în sistemul politic. „Mulţi au criticat pe bună dreptate situaţia actuală, iar eu am decis să merg mai departe, să vin cu o soluţie. Şi ea nu poate fi alta decât o reformă esenţială, la fel ca şi trecerea la sistemul uninominal de alegere a deputaţilor în Parlament”, a menţionat prim-vicepreşedintele Parlamentului. „În complex, vom oferi cetăţeanului posibilitatea reală să aleagă direct parlamentarul în circumscripţia sa, dar şi să cunoască totul despre finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. Numai aşa încălcările pot fi eliminate, scoase la iveală şi sancţionate dur, pe căi politice şi legale. Corectitudinea va deveni o normă în politica moldovenească!”, a mai spus Vlad Plahotniuc. Proiectul de lege are numărul de înregistrare 1245, din 8 iunie 2012, şi poate fi considerat ca parte din cadrul general de reformare a clasei politice din Republica Moldova, precizează serviciul de presă al PDM. Potrivit notei informative a proiectului de lege, reglementările ar urma să aducă şi un echilibru pe scena politică în ceea ce priveşte puterea financiară a formaţiunilor. Printre modificările propuse este limitarea cercului de persoane care pot face donaţii în favoarea partidelor şi plafonarea acestor mijloace. Informaţiile despre donatori vor fi publicate de fiecare partid. Proiectul mai prevede că partidele au opţiunea de a folosi sau a refuza alocaţiile de la bugetul de stat. Concomitent, de alocaţii de la stat vor putea beneficia şi partidele neparlamentare. Sunt incluse şi prevederi pentru asigurarea şanselor egale în competiţia electorală, stabilindu-se limite maxime ale cheltuielilor pentru toţi candidaţii. Proiectul precizează şi interdicţiile în domeniul finanţării campaniilor electorale, conform practicilor europene. Partidele vor fi obligate, conform legii, să facă publice sursele de finanţare anual şi înaintea fiecărei campanii electorale, iar rapoartele financiare pe parcursul campaniei electorale vor deveni mai ample şi vor fi supuse unui control riguros din partea Comisiei Electorale Centrale. De asemenea, controlul financiar va intra în competenţa Curţii de Conturi şi a Comisiei Electorale Centrale. Prevederile iniţiativei legislative adaptează la realitatea Republicii Moldova o serie de rezoluţii şi recomandări ale Consiliului Europei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.