Vlad Filat merge la Washington după 262 mln dolari

O delegaţie condusă de premierul Vlad Filat, din care mai fac parte vicepremierii Iurie Leancă, ministrul afacerilor externe şi integrării europene şi Valeriul Lazăr, ministrul economiei, va efectua o vizită la Washington, SUA, între 19-23 ianuarie, transmite Info-Prim Neo. În cadrul vizitei se preconizează semnarea Acordului Compact cu Corporaţia Provocările Mileniului, prin care aceasta va acorda Moldovei 262 mln dolari. Programul Compact, elaborat de R. Moldova, are două componente. Prima - dezvoltarea agriculturii performante prin finanţarea reabiltării a 11 sisteme de irigare. A doua - rebilitarea drumurilor. Mijloacele vor fi oferite Moldovei sub formă de grant Victor Chirilă, director executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă a declarat anterior pentru Info-Prim Neo plecarea premierului moldovean are şi alt scop, decât cel de a obţine finanţare în cadrul programului „Provocările Mileniului”. Scopul primordial al vizitei sale la Washington este de a trimite un semnal autorităţilor americane că R. Moldova doreşte un alt tip de relaţii cu SUA, bazate pe un parteneriat strategic. Expertul consideră că nu va fi uşor de realizat acest deziderat din mai multe considerente. În primul rând, R. Moldova nu are o valoare strategică pentru SUA, este o ţară mică, săracă în resurse naturale vitale pentru orice economie (petrol şi gaz) şi nici nu este amplasată într-o zonă geografică importantă pentru SUA. Aceasta nu înseamnă, însă, că SUA sunt total dezinteresate de evoluţiile şi procesele politice ce au loc în R. Moldova. Dimpotrivă, SUA sunt interesate ca în ţara noastră şi în regiunea din care face parte ea să fie promovate valorile democratice, să fie stabilitate politică şi economică, de aceea SUA vor susţine Guvernul de la Chişinău în realizarea obiectivelor care coincid cu cele ale guvernului american. Victor Chirilă crede că nu trebuie să ne aşteptăm că parteneriatul strategic va apărea imediat după vizita lui Vlad Filat la Washington. Acesta va deveni posibil doar dacă va avea la bază o viziune comună care să reprezinte o sinergie a intereselor noastre ale R. Moldova cu cele pe care SUA le urmăreşte în regiune. Această viziune a fost clar exprimată de către vicepreşedintele american Joe Biden, în timpul vizitei sale la Bucureşti în 2009 când a spus că SUA va susţine R. Moldova în realizarea reformelor care o vor apropia de lumea euroatlantică. Un mesaj mai clar şi mai sugestiv nici nu se putea, spune expertul. Victor Cirilă afirmă că evoluţia negocierilor şi calitatea dialogului SUA, ca şi cu UE, va depinde mult de reformele pe care autorităţile moldovene s-au angajat să le îndeplinească.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.