Vlad Filat îi îndeamnă pe alegători să voteze pe 28 iunie candidaţii partidelor democratice. ALEGERI 2015

Rezultatul alegerilor locale din 14 iunie a demonstrat că Partidul Liberal Democrat se bucură de cea mai mare încredere, a declarat liderul formaţiunii Vlad Filat, adăugând că votând pentru candidaţii PLDM cetăţenii vor vota pentru „un viitor prosper, european, pentru binele ţării”. „În acele localităţi în care în turul doi nu sunt candidaţi de la PLDM, inclusiv în capitală, vă îndemnăm să optaţi pentru candidaţii partidelor de orientare democratică”, a îndemnat politicianul, transmite IPN.

Vlad Filat a menţionat cazul ieşit din comun care a avut loc la Soroca când candidatul PLDM la funcţia de primar al localităţii Racovăţ a fost atacat şi lovit cu cruzime de exponenţii Partidului Nostru spunând că aceasta arată faţa reală a celor care cred că legea este ceva abstract şi încearcă să aducă în ţară practicile banditeşti.

„Turul 2 al alegerilor trebuie să-l privit şi prin prisma de a nu admite elementul criminal la putere. Cerem instituţiilor să sancţioneze persoanele vinovate. Astfel de măsuri criminale trebuie să fie sancţionate pentru a nu permite să se răspândească pe întreg teritoriul ţării aşa cum îşi doresc unii”, a menţionat politicianul.

Vlad Filat a adăugat că aceşti oameni nu vor reuşi să importe în politică modul lor de viaţă şi dacă nu înţeleg că politica se face cu oameni, cu argumente şi idei, nu cu ranga, atunci mai bine să plece în mediul în care se simt comod. Liderul PLDM a făcut apel către cetăţenii din toate localităţile în care va avea loc al doilea tur de scrutin să gândească foarte bine înainte de alegeri, căci în ultimul timp politica moldovenească este tot mai mult populată de oameni care doresc să destabilizeze situaţia şi să arunce Republica Moldova în haos.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.