Vlad Filat despre demiterea lui Roibu şi Şleahtiţchi: Rezultatele au fost nu atât de bune
Prim-ministrul, Vlad Filat, susţine că demiterea fostului ministru de interne, Alexei Roibu, şi a ministrului educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a avut loc din cauză că nu au activat prea bine. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „În profunzime” de la Pro TV, transmite Info-Prim Neo.
„Când a fost cazul să apreciez activitatea ministrului, am făcut acest lucru. Iar atunci când sunt probleme, trebuie să acţionezi. Am considerat că e nevoie de aceste remanieri pentru că avem nevoie de altă abordare care să aducă rezultatul nu la nivel de declaraţii, dar la nivel de acţiune. Eu nu dau explicaţii vizavi de ce m-a nemulţumit. Rezultatele pe aceste domenii au fost nu atât de bune, de aceasta au fost aceste schimbări. Trebuie să aducem oameni cu cunoştinţe şi care doresc să schimbe ceva înspre mai bine”, a menţionat Vlad Filat.
Premierul a declarat că s-a intrat într-o perioadă foarte responsabilă, adică a început perioada de implementare a legislaţiei. „Veţi vedea rezultate şi la interne, şi la educaţie, şi la alte instituţii”, a menţionat prim-ministrul.
Vlad Filat a spus că până la sfărşitul mandatului actualei guvernări vor avea loc mai multe reforme, printre care şi la Procuratura Generală, la Centrul Naţional Anticorupţie şi altele.