După ce a votat „pentru un viitor mai bun pentru copiii noştri şi pentru schimabre”, preşedintele liberal-democraţilor, a spus că a descoperit în lista electorală două persoane înregistrate la el în casă. „Aceste persoane niciodată nu au trăit acolo”, a spus Vlad Filat, citat de Info-Prim Neo. „E timpul să avem o guvernare normală în această ţară, care să aibă relaţii normale cu toţi partenerii şi în primul rând cu cetăţenii proprii”, a spus liderul Partidului Liberal Democrat. Referindu-se la fraude, în afară de faptul că a descoperit cele două persoane pe adresa sa, Filat a mai spus că „vizavi de liste avem foarte multe semnale”. „Sunt probleme ce ţin de situaţia în jurul secţiilor de votare. Aceste probleme încercăm să le rezolvăm de sine stătător”, a adăugat liderul PLDM. Către ora 24.00, experţii PLDM vor face o analiză a tuturor încălcărilor care se vor depista. Vorbind despre posibile alianţe în viitorul parlament, liderul PLDM a spus că are în vedere, în primul rând, celelalte două partide din opoziţia parlamentară. „În ce priveşte Partidul Democrat, totul depinde de ei. Dacă vor demonstra şi în viaţă declaraţiile despre democraţie pe care le-au făcut, atunci şi ei vor fi în coaliţie”, a spus Vlad Filat.